Detalii noi despre afacerea ilegală cu viţei, din județul Sălaj

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a anunțat că a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul L.R.B., administrator al unei firme din județ, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni în domeniul comerțului cu animale.

Inculpatul L.R.B. este acuzat de evaziune fiscală în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată și șantaj în formă continuată, potrivit graiulsalajului.ro. 

Conform probelor administrate până în prezent, în perioada 2022–2025, societatea administrată de inculpat ar fi efectuat exporturi extracomunitare săptămânale de tineret bovin către Albania, fără a declara integral cantitățile comercializate. Anchetatorii susțin că doar aproximativ jumătate dintre animalele vândute erau facturate, diferența fiind achitată în numerar și introdusă în țară de către șoferii care transportau bovinele. 

În plus, inculpatul ar fi achiziționat viței din Sălaj și județele limitrofe fără documente legale de proveniență, precum crotalii, foi de mișcare sau facturi. 

De asemenea, L.R.B. ar fi utilizat ilegal o bază de date cu crotalii obținută fraudulos, declarând în mod fals că tineretul bovin folosit la export provine din ferma proprie, deși animalele respective ar fi fost sacrificate anterior. 

Toate documentele necesare exportului - referitoare la proveniență, greutate, perioada de carantinare și analizele medicale ale bovinelor - ar fi fost întocmite în fals. 

O altă acuzație constă în faptul că inculpatul ar fi încercat să obțină un monopol pe piața exportului extracomunitar de viței în județul Sălaj, folosind presiuni și acte de șantaj pentru a elimina concurența. 

La data de 13 noiembrie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Sălaj l-au reținut pe L.R.B. pentru 24 de ore. Ulterior, în 14 noiembrie, procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, valabilă până în 12 ianuarie 2026. 

Foto ilustrativ 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing