EMINESCU-ÎNTRE RUGĂCIUNE ȘI POEZIE
Redacția Răsunetul a găzduit evenimentul „Eminescu, între rugăciune și poezie”, manifestare cultural-spirituală organizată sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – Presa Culturală, în cadrul unui proiect desfășurat în peste 20 de țări. Evenimentul, moderat de prof. dr. Dorel Cosma, a reunit scriitori, jurnaliști, profesori și iubitori ai culturii, care au adus un omagiu lui Mihai Eminescu prin evocări, recitări și reflecții asupra operei și spiritualității poetului național. Au participat Zorin Diaconescu, Menuț Maximinian, pr. prof. Nicolae Feier ( care a săvârşit şi un parastas în memoria poetului), Mirela Rus, Gabriela Ciornei, Gheorghe Mizgan, Dumitru Bar, Ioana Ilieşi și Laura C. Munteanu, alături de mesaje de la invitați din Austria, Statele Unite, Italia, Israel, Turcia, Franța, Grecia, Serbia și Spania.
GALERIE FOTO
Momentul artistic al serii a fost susținut de tenorul Florin Ormenișan, care a completat atmosfera de reculegere și emoție, într-o întâlnire ce a evidențiat actualitatea mesajului eminescian și legătura profundă dintre poezie, credință și identitatea românească. Manifestarea s-a înscris în seria proiectelor culturale dedicate promovării valorilor naționale și consolidării dialogului dintre creatorii de cultură din țară și din diaspora.
Dialogul internațional eminescian a fost susținut prin intervențiile unor scriitori și jurnaliști din afara granițelor României, demonstrând încă o dată forța universală a operei eminesciene. Versurile poetului național s-au auzit în limba engleză, franceză, italiană, ebraică, arabă, turcă, sârbă, germană și spaniolă, într-un impresionant arc cultural care a unit simbolic mai multe continente în jurul creației lui Mihai Eminescu.
Momente deosebit de emoționante au fost realizate la Statuia lui Mihai Eminescu din Paris, unde participanții au adus un omagiu poetului, dar și prin poeziile dedicate lui Eminescu de membrii BPS – Belgrade Poetry Studio. Un interes aparte a stârnit reportajul realizat de prietenii din Turcia, consacrat ecoului versului eminescian și locului pe care opera sa îl ocupă în dialogul cultural contemporan.
Au fost prezenți cu poezie, evocări și mesaje de prețuire dedicate lui Eminescu: Theodor Damian (SUA), Murat Hürriyet și Mesut Şenol (Turcia), Nidal Kassem (Israel), Ajmad (Iordania), Radomir Andrić și Blagoje Popović (BPS–Belgrad), Joël Conte Taillasson și Florence Conte Taillasson (Paris, Franța), Sorin Bălășcau (Spania), precum și Ioan Godjea (Austria).
Prin vocile lor, mesajul eminescian a depășit încă o dată frontierele geografice și lingvistice, confirmând că opera lui Mihai Eminescu rămâne un reper al culturii universale și un puternic liant spiritual între comunitățile românești și prietenii culturii române din întreaga lume. Participarea invitaților din numeroase țări a transformat manifestarea într-o autentică sărbătoare a dialogului cultural internațional, demonstrând că poezia lui Eminescu continuă să unească oameni, limbi și tradiții dincolo de orice graniță.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Când administrația ascultă
12.08.2026
DE CE MERG BISTRIȚENII LEGĂNAȚI?
15.08.2026
ULTIMELE COMENTARII
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Monica Munthiu
06.07.2026Bravo, Dorel Cosma! Un pamflet profund, al ridicolului existent în gafele politice, pe care ne prefacem ca le tolerăm, de mult! Nasol e ca au schimbat multe legi, ca sa faca ce vor uni…Atunci nici procurorii nu mai vad mingea..Foarte fine comparații sunt in pamflet! O pove...
la articolul CAMERA VAR SE MUTĂ LA DNA
Viviana Axinte
17.04.2026Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.
la articolul NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ
COMENTARII