Examen de titularizare în Mureș cu numeroși candidați absenți și doi eliminați

Aproximativ 1.200 de candidați s-au înscris la proba scrisă a examenului de titularizare, care a avut loc marți, 15 iulie, în cinci centre de concurs din Târgu Mureș. Dintre aceștia, aproape 180 au absentat, iar doi candidați au fost eliminați din examen.

Candidații au avut la dispoziție patru ore pentru a rezolva subiectele, iar ca să obțină un post de titular trebuia, în prima fază, să obțină nota 7 la proba scrisă, a declarat pentru Radio Târgu Mureș purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Camelia Irimie-Matei: 

„Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, adică titularizare în învățământ, candidații trebuie să obțină minim nota șapte atât la proba scrisă, cât și la proba practică inspecție specială la clasă, în profilul postului, iar pentru angajarea pe perioadă determinată, adică suplinire, candidații trebuie să obțină minim nota cinci atât la proba scrisă, cât și la proba practică sau inspecția specială în profilul postului.” 

Candidații au spus că cei care au mai lucrat în învățământ au venit cu plusul experienței, iar ceilalți au avut dificultăți în rezolvarea unor subiecte. 

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 22 iulie, la sediul inspectoratului şcolar şi pe site-ul dedicat titularizării. 

Contestaţiile se depun la sediul inspectoratului şcolar sau prin mijloace electronice în data de 22 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 23 iulie, până la ora 12:00. 

Rezultatele finale se afişează la sediul Inspectoratului Școlar Județean Mureș şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro în data de 30 iulie. 

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele de repartizare organizate de inspectoratul şcolar în zilele de 31 iulie – 01 august 2025. 

Foto ilustrativ 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing