Festivalul Sighișoara Medievală la a XXX-a ediție. Intrarea este liberă

În perioada 25-27 iulie, Cetatea Sighișoarei va fi locul unde cavalerii, domnițele și zânele de odinioară se întâlnesc și unde călătorul modern poate căpăta un aspect medieval – de la ținută și până la îndeletnicirile vremurilor trecute.

Așa cum promit organizatorii, ediția cu numărul XXX a Festivalului Sighișoara Medievală va fi structurată pe mai multe secțiuni: muzică, dans, parade, teatru și ateliere medievale interactive, potrivit radiomures.ro. 

Consilierul primarului Sighișoarei, Ioana Popa: 

„Evenimentul include binecunoscutele parade cu domnițe și cavaleri, vom avea spectacole interactive, muzică medievală, dansuri și ateliere. Participanții vor explora meșteșugurile și obiceiurile unei epoci marcante, într-un decor autentic în cetate. Pe scena din Piața Cetății vor urca artiști precum Vasile Șeicaru, Adrian Ivanițki, Vița de Vie, trupa Phoenix, Viatores Festivi și Iulia Chevel, iar evenimentul va fi prezentat de Dan Negru. Vom avea un loc special pentru copii în Piața Rățuștelor, acolo vor rula filme, vom avea piese de teatru medievale și meșteșuguri adaptate pentru copilași.” 

Festivitatea de deschidere va avea loc vineri, 25 iulie, de la ora 19.00, iar traficul va fi restricționat în intervalul orar 18.00-20.00. De joi, 24 iulie, după amiază, se vor instala baraje rutiere atât în Cetate cât și în zona străzilor Morii și 1 Decembrie . 

Festivalul Sighișoara Medievală se va încheia duminică seara cu mult aşteptatul foc de artificii. Intrarea la evenimentele găzuite de festival este liberă. Promo AICI. 

Foto: Facebook/Primăria Municipiului Sighișoara 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing