Festivalul Stradal WonderPuck 9 a reunit peste 30.000 de spectatori în centrul Clujului
Peste 30.000 de spectatori au participat la activitățile ediției a noua a Festivalului Stradal WonderPuck. Timp de trei zile, micii clujeni și familiile lor s-au bucurat de magia spectacolelor de teatru, precum și de concerte, ateliere, acrobații nemaivăzute și multe alte distracții.
Scenele din Piața Unirii și din curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca au găzduit timp de trei zile (de vineri, 5 septembrie și până duminică, 7 septembrie 2025) spectacole pentru copii din Belgia, Italia, Olanda, Ungaria, Argentina și România. Au mai fost prezentate recitaluri muzicale, iar străzile din zonă au fost animate de personajele fantastice ale spectacolelor itinerante. De asemenea, la scena de pe strada Mihail Kogălniceanu au fost prezentate spectacole adresate publicului adult și un senzațional show cu foc pe strada Universității.
Pe tot parcursul festivalului, în Piața Unirii și în curtea Muzeului de Artă au avut loc ateliere de lectură, olărit, cusut, desenat, nutriție, robotică și multe altele.
Nu în ultimul rând, un moment din program i-a încântat pe copiii din Florești.
Astfel, cea de-a noua ediție a Festivalului Stradal WonderPuck a reunit peste 30.000 de spectatori. Participarea la toate activitățile din program a fost gratuită.
Proiectul a fost realizat de Teatrul de Păpuși „Puck” și Asociatia Esua, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, Consiliului Județean Cluj și Lions Club.
Foto: Facebook/ Consiliul Judetean Cluj
GALERIE FOTO
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII