Incendiu de amploare la o casă și la anexe gospodărești în Nușfalău
În după-amiaza zilei de marți, 30 septembrie, la ora 17:00, un incendiu puternic a izbucnit la o locuință și la două anexe din localitatea Nușfalău, mobilizând de urgență echipajele de intervenție.
Reprezentanții ISU Sălaj au transmis pe pagina Facebook a instituției: „Pompierii din cadrul Gărzii Nușfalău și ai Secției Șimleu Silvaniei au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și cu o autospecială de primă intervenție și comandă.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișul casei, la o anexă a acesteia (camera centralei), precum și la o altă anexă învecinată, pe o suprafață totală de aproximativ 160 de metri pătrați. În urma evenimentului, a rezultat o victimă cu arsuri minore la nivelul feței, (un minor de 17 ani) care a fost asistată la fața locului de către un echipaj al ambulanței, și o persoană de sex feminin (72 de ani), care a suferit un atac de panică și care a fost transportată la o unitate spitalicească din Șimleu Silvaniei.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de coșul de fum.
În urma incendiului au ars camera centralei si materialele depozitate în ea , acoperișul casei pe aproximativ 110 mp, fiind afectate două camere de locuit, o baie, un hol și o serie de bunuri din interior.
De asemenea, incendiul a afectat și o anexă învecinată, pe aproximativ 30 de metri pătrați și cu bunurile depozitate în imobil.
Pentru evitarea producerii unor incendii, vă recomandăm următoarele măsuri de prevenire la coșurile de fum:
Curățați periodic coșurile de fum, pentru a îndepărta funinginea și depunerile inflamabile.
Apelați la persoane autorizate pentru verificarea, repararea și întreținerea sobelor și coșurilor.
Coșurile de fum trebuie izolate față de elementele combustibile (lemn, carton, textile).
Verificați starea coșurilor – să nu prezinte crăpături sau fisuri prin care scânteile ar putea ajunge la materiale combustibile.
Evitați improvizațiile – nu montați burlane sau țevi metalice neconforme pentru prelungirea coșului.
Respectați distanțele de siguranță – materialele combustibile (lemn, textile, materiale de construcții inflamabile) trebuie amplasate la distanță de coș.
Asigurați tirajul corespunzător – coșurile trebuie să aibă înălțimea și secțiunea recomandată pentru tipul de sobă/centrală.
Nu utilizați lichide inflamabile pentru aprinderea focului.
Nu lăsați focul nesupravegheat și evitați supraîncălzirea sobelor sau centralelor.”
Foto: Facebook/ ISU Sălaj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
FOTBALUL, POLITICA ȘI ANTRENORII (Pamflet)
25.04.2026
NEO PROLETCULTISMUL ONLINE
22.04.2026
ULTIMELE COMENTARII
Viviana Axinte
17.04.2026Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.
la articolul NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ
Ioan Godja
15.04.2026Un text care pune pe gânduri și surprinde o realitate tot mai vizibilă. Cultura ar trebui să fie pulsul unei comunități, nu doar o prezență în bugete. Oare doar Bistrița se află în această situație? Mă tem că nu… Din păcate, nu este singură — sunt tot mai m...
la articolul 15 Aprilie – Ziua Mondială a Artei
Florian Cosoiu
13.04.2026Un sincer BRAVO!
la articolul IGF – O Uniune Mondială de Folclor implicată în viața contemporană
samara
26.01.2026"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a casino /...
la articolul Concert cu trupa 7 Pași la Rockwave Tavern din Baia Mare
COMENTARII