Incendiul de la depozitul de gunoaie menajere de la Tărpiu a fost stins.

Duminică, 29 iunie, în jurul orei 17:00, focul izbucnit la centrul de colectare a deșeurilor din Tărpiu, Bistrița-Năsăud, a fost stins.

UP DATE:  Pompierii au lucrat continuu peste 24 de ore în condiții grele pentru a controla incendiul, cu sprijinul echipamentelor oferite de companie. După stingere, zona rămâne sub observație. Compania monitorizează constant și este pregătită să intervină rapid în caz de reaprindere, folosind resurse proprii.


De ieri, de la momentul în care s-a dat alarma, echipele de intervenție lucrează fără întrerupere, inclusiv pe timpul nopții, pentru a limita și lichida focarele de incendiu.

La ora 10.00, situația operativă este sub control. Se acționează pentru răcirea zonelor afectate, cu sprijinul utilajelor puse la dispoziție de operatorul economic. Intervenția se desfășoară cu prudență, deoarece focarele se află pe o pantă abruptă, iar accesul este dificil din cauza riscului de prăbușire în zona de acumulare a levigatului. Partea plană a gropii de gunoi nu este afectată.

În acest moment, rămân în dispozitiv trei autospeciale de stingere, iar celelalte forțe au fost retrase temporar. Pe timpul nopții s-a realizat rotația personalului, astfel încât să fie menținut ritmul intervenției.

Situația este monitorizată permanent de echipele operative din teren, iar la nevoie, vor fi suplimentate resursele de intervenție.

UP DATE: Gunoaiele menajere ard de peste 2 ore pe o jumătate de hectar la Depozitul de gunoaie menajere din Tărpiu, comuna Dumitra, pentru lichidarea incendiului intervenind trei autospeciale și mai multe buldoexcavatoare atât de la ISU BN, substația Năsăud dar și SVSU Dumitra. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU BN, căpitanul Marius Rus, lichidarea incendiului necesită un timp mai îndelungat, consecință a specificului : conglomerat de deșeuri ce ard mocnit, focarul pornind de la o bucată de sticlă transformată în lupă, așa cum se întâmplă deseori în aceste cazuri.
Pompierii militari năsăudeni intervin cu două echipaje de stingere și un echipaj de paramedici pentru stingerea unui incendiu izbucnit la centrul de colectare a deșeurilor din localitatea Tărpiu.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing