Intervenție a pompierilor clujeni pentru stingerea unui incendiu care a distrus o cabană pe raza localității Ciurila

Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit noaptea dintre miercuri și joi, 30 octombrie, la un alt incendiu produs în zona de munte, între localitățile Ciurila și Măguri Răcătău.

Ofițerul de presă din cadrul ISU Cluj a transmis: „Apelul de urgență a venit în jurul orei 19.05, iar la fața locului s-au deplasat două echipaje de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca, precum și o autospecială de mare capacitate de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca. Totodată, forțele noastre au fost sprijinite de către SVSU Măguri Răcătău.  

Autospecialele au parcurs un drum greu accesibil, de munte, însă au reușit să ajungă la locul incendiului. Flăcările s-au manifestat generalizat, la o cabană construită din lemn, precum și parțial la o anexă a acesteia, pe o suprafață de aproximativ 50 metri pătrați. Incendiul a fost stins în limitele găsite de către pompieri, iar pe parcursul intervenției nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de cercetare. Forțele au revenit la bază în jurul orei 02.00.” 

Foto: ISU Cluj 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing