Intervenție a pompierilor clujeni pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Panticeu

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au finalizat o intervenție pentru stingerea unui incendiu izbucnit în seara zilei de marți, 4 noiembrie, într-o gospodărie din comuna Panticeu.

Ofițerul de presă din cadrul ISU Cluj a informat: „Apelul de urgență a venit în jurul orei 18.00, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale de mare capacitate, precum și autoscara. În paralel, forțele au fost suplimentate cu o autospecială de capacitate medie de la Punctul de Lucru Jucu, respectiv echipajul SMURD de la Punctul de Lucru Gherla.  

Incendiul s-a manifestat generalizat la acoperișul unei case de locuit, precum și la o anexă, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Prin intervenția promptă, pompierii au protejat o altă anexă gospodărească situată în imediata vecinătate, dar și restul locuinței. Pe de altă parte, în zonă nu existau hidranți, astfel că, pentru a lichida incendiul, pompierii au utilizat aproximativ 20.000 de litri de apă care se aflau strict în autospecialele de intervenție. 

Pe parcursul misiunii, un bărbat în vârstă de 89 de ani a fost evaluat de către paramedicii SMURD, dar nu a necesitat transportul la spital. După aproximativ trei ore, echipajele noastre au revenit la bază. 

Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza jarului nestins, căzut din centrala pe lemne.” 

Foto: ISU Cluj 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing