Intervenție a pompierilor din Dej pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din Gherla

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă situată pe strada Liviu Rebreanu din municipiul Gherla.

Ofițerul de presă din cadrul ISU Cluj a transmis: „Din primele date, incendiul se manifestă la o bucătărie, fiind localizat rapid. De asemenea, pompierii au evacuat o butelie din interior, iar până acum nu există persoane care să solicite îngrijiri medicale.  

La fața locului au fost trimise două autospeciale de la Punctul de Lucru Gherla, respectiv Detașamentul Dej, precum și o ambulanță SMURD. De asemenea, forțele noastre sunt sprijinite de către SVSU Gherla.”

ACTUALIZARE

„Incendiul a fost lichidat și s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați din interiorul bucătăriei. De asemenea, a mai fost afectată parțial o altă cameră situată în imediata apropiere. Flăcările au fost stinse de către echipaje în limitele găsite și nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, în momentul în care s-a încercat aprinderea focului la o butelie. În cele din urmă, respectiva butelie a fost evacuată în siguranță de către pompieri. Totodată, pompierii nu au constatat faptul că s-ar fi produs vreo explozie în interior”, a precizat ofițerul de presă al ISU Cluj.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing