Intervenții prompte ale pompierilor clujeni în diverse situații extreme apărute în județ
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit vineri, 24 octombrie, la un accident rutier petrecut pe raza localității Topa Mică.
Echipajele au găsit la fața locului un autoturism răsturnat, însă din fericire nu au existat victime încarcerate. Un bărbat de aproximativ 45 de ani a primit îngrijiri medicale, fiind în permanență conștient și cooperant.
Acesta a fost preluat de către un echipaj SMURD de prim-ajutor, iar pe parcurs s-a deplasat la fața locului și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă cu medic. Astfel, bărbatul a fost transportat la spital.
În cursul zilei de sâmbătă, 25 octombrie, echipaje din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Cluj-Napoca au intervenit pentru a acorda îngrijiri medicale de urgență unui bărbat care ar fi căzut într-o fântână în Colonia Valea Fânațelor.
Până la sosirea salvatorilor, victima a fost scoasă din fântână de către persoanele aflate la fața locului. Victima era în stop cardio-respirator și i s-au aplicat cu succes manevre de resuscitare.
La fața locului au fost trimise două autospeciale cu modul și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă, care a preluat victima și a transportat-o la spital.
Duminică, 26 octombrie, pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la balconul unui apartament situat pe strada Eroilor din comuna Florești.
Din primele date, incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați, nefiind persoane care să solicite îngrijiri medicale. Totodată, nu s-a impus evacuarea locatarilor.
La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere și autoscara.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite de către pompieri, manifestându-se doar la respectivul balcon. Din păcate, o pisicuță nu a mai putut fi salvată, iar flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza unei lumânări nesupravegheate.
Foto: ISU Cluj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII