INTERVIU- Nicolae Moldovan: ” Exclud alegerile anticipate, dar nu a fost niciodată să nu fie cumva. Lucrurile se vor tranșa în 2028”
Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan a vorbit într-un interviu acordat Pro Politica și Transilvania Jurnal despre situația politică internă, alegeri anticipate și probleme interne ale PSD.
Rep.: Cum se vede de la Beclean situația politică internă din mai 2026?
Nicolae Moldovan: Când nu ținem cont de ce-și dorește poporul… În general, noi toți avem tendința, uneori, să nu înțelegem ce vor comunitățile noastre, luate global. Și pentru că găsim întotdeauna doar soluții de moment, improvizații sau măsuri atipice, ajungem în astfel de situații. Dacă am lăsa lucrurile să curgă natural și am accepta realitățile din jurul nostru – acceptând, de pildă, că unii sunt pur și simplu performanți, fără să mai nuanțăm, ci doar să admitem asta și chiar dacă nu ne bucurăm întotdeauna (pentru că performanța nu aduce mereu fericire), dar să acceptăm realitatea –, atunci lucrurile ar intra într-un făgaș normal și anumite probleme s-ar rezolva de la sine. Totuși, eu cred că s-a ajuns într-un punct în care o soluție se va găsi foarte greu.
Rep. : Și totuși, încotro???
Întotdeauna va exista o ieșire, fiindcă țara, administrația și instituțiile statului trebuie, într-un final, să fie funcționale. Însă ezitările, amânările și toate aceste sincope aduc, în continuare, neîncredere și instabilitate; în plus, am văzut cu toții inflația și scumpirile în lanț. Așadar, așteptăm să se găsească o soluție cât mai repede, însă cea pe care o vom decide noi toți va veni abia în 2028. Nu cred că se va întâmpla mai devreme, nu cred în asta, dar în 2028 cu siguranță se vor tranșa lucrurile într-o formă sau alta, după cum ne așteptăm sau nu.
Eu cred că trebuie să avem mereu încredere în decizia cetățenilor și să lăsăm normalitatea să formeze guverne și să dicteze deciziile, fiindcă, până la urma urmei, noi suntem în slujba celor pe care îi reprezentăm – în slujba cetățenilor.
Rep : Cum vedeți lucrurile, din postura de lider vechi al Partidului Social-Democrat?
Nicolae Moldovan: Același lucru îl spun și propriului meu partid, și l-am spus întotdeauna. Dacă nu lăsăm lucrurile în normalitatea lor… ceea ce se simte și se vede deja. Nu trebuie să avem o expertiză deosebită sau experiența acestor firme de mare finețe – a sondatorilor, a analiștilor sau a oamenilor care au făcut din asta o știință mai exactă decât matematica. Eu cred că, pur și simplu, am putea să ne redresăm.
Dar dacă nu anticipăm această realitate și nu o simțim pe pielea noastră, ne va fi foarte greu. Ar trebui să mai luăm niște măsuri care se mai pot lua acum. Mai avem încă doi ani – adică jumătate din timpul care ne-a fost dat pentru a ne reforma și pentru a ne gândi la soluții. Dacă am lăsa la o parte orgoliile sau ambițiile pe care le avem, mai mult sau mai puțin personale, am putea să reabilităm această situație; mai este destul timp. Eu am încredere în maturitatea liderilor cu experiență politică din toate partidele, dar și din partidul nostru, PSD, și cred că am putea ca în următorii doi ani să luăm decizii care să ne readucă în grațiile publicului, să recâștigăm încrederea celor pe care îi reprezentăm.
Rep.: : Aveți o experiență politică și administrativă atât de bogată, încât puteți discuta oricând despre tot ceea ce se întâmplă în partid, în PSD. Care e situația reală?
Nicolae Moldovan: Experiența, domnule Alin Cordoș – ca să vorbim la persoana a treia –, poate fi folosită doar dacă este luată în seamă. Dacă cineva înțelege că, mai ales în momentele complicate, ai nevoie și de oameni cu experiență, cu o anumită viziune, am putea crea un nou început. Pentru asta însă, aceste aspecte trebuie înțelese. Eu am mare încredere că vom găsi acele variante și soluții prin care să putem reveni, astfel încât perspectiva sumbră pe care ați menționat-o să nu devină realitate în 2028.
Rep. : Așadar, nu credeți în alegeri anticipate sau le excludeți total, domnule Nicolae Moldovan?
Nicolae Moldovan: Da, le exclud. Până le organizezi, până modifici legile, mai trece un an. Până aplici toate acele termene legale, deja s-a scurs timpul. Cine mai sacrifică sau își mai permite acest lux? Oricum am prelungit această criză politică și parlamentară prea mult; în ziua de azi, o lună pierdută e ca un an. În contextul mondial actual – atenție, suntem influențați și de o situație internațională, nu doar națională –, nu cred că România își permite luxul de a privi anticipatele ca pe o soluție.
Cred că vor fi alegeri la termen. Până atunci, sigur că vor apărea tot felul de scenarii care ne vor surprinde. Deja suntem surprinși de variante sau „nevariante”, semn că ne aflăm într-o situație destul de complicată.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Monica Munthiu
06.07.2026Bravo, Dorel Cosma! Un pamflet profund, al ridicolului existent în gafele politice, pe care ne prefacem ca le tolerăm, de mult! Nasol e ca au schimbat multe legi, ca sa faca ce vor uni…Atunci nici procurorii nu mai vad mingea..Foarte fine comparații sunt in pamflet! O pove...
la articolul CAMERA VAR SE MUTĂ LA DNA
Viviana Axinte
17.04.2026Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.
la articolul NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ
COMENTARII