La moartea lui Ion Iliescu. Politicienii bistrițeni reacționează
Ion Iliescu a murit marți, 5 august, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul Clinic de Urgență ”Agrippa Ionescu”, unde era internat din 9 iunie. Fostul președinte avea o formă de cancer pulmonar și a fost supus de două ori unor intervenții chirurgicale după internarea sa la Spitalul SRI. Născut la 3 martie 1930, fostul șef al statului, a avut ieșiri publice foarte rare în ultimii ani, el rezumându-se la mesaje publicate pe blogul său, comemorative sau de felicitare a unor personalități sau instituții.
Apreciat de unii, contestat de alții, așa cum li se întâmplă tuturor celor care au scris istorie, Ion Iliescu a fost, fără îndoială, un om de stat. Un om care, într-un moment critic pentru România, a ales stabilitatea în locul haosului și a reușit să păstreze țara între aceleași granițe, într-o perioadă în care alte state din regiune, precum fosta Iugoslavie, se destrămau în războaie.
Bogdan Ivan, ministrul Energiei: Astăzi, România își ia rămas bun de la Ion Iliescu, primul președinte al democrației post-comuniste, fondator al partidului nostru și, pentru mulți, simbolul unei tranziții tensionate, dar necesare.
Daniel Suciu, vicepreședinte Camera Deputaților, președinte PSD Bistrița: ”Ion Iliescu intră de azi în istorie, odată cu trecerea sa în neființă. Da, a fost iubit și contestat, susținut și atacat în viață, probabil că așa va fi și în moarte. A reprezentat o pagină de istorie pe care o generație o știe din auzite sau interpretări, generația mea și cele dinainte a trăit-o, a fost președintele momentelor complicate și are rolul său pentru bunele sau mai puțin bunele din societatea noastră. Eu aleg să-i rețin atașamentul fată de oameni și stânga românească, alegerea traiectoriei decisive spre vest și reconcilierea cu adversarii istorici. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!”
Mesajul PSD : IN MEMORIAM
Ion Iliescu (3 martie 1930 – 5 august 2025), fost Președinte de Onoare al PSD
Astăzi e o zi foarte tristă pentru România. S-a stins din viață fostul președinte al României, fondatorul Partidului Social Democrat, domnul Ion Iliescu. Figură marcantă a Revoluției Române și a istoriei României contemporane, domnul președinte Ion Iliescu va rămâne pentru noi toți un simbol al omului politic și al omului de stat. A avut curajul de a-l înfrunta pe Ceaușescu și dictatura sa și a orientat România ireversibil pe drumul euro-atlantic. S-au împlinit recent 30 de ani de la semnarea Pactului de la Snagov când întreaga clasă politică, Putere și Opoziție, sub conducerea președintelui Iliescu, a parafat parcursul european al României. În 1994 România a fost cea dintâi țară din Est care a semnat Parteneriatul pentru Pace iar în ultimul său mandat, în 2002, România a fost invitată să adere la NATO, la Summitul de la Praga. PSD este mândru că a așezat România în cele mai selecte cluburi ale națiunilor lumii, iar rolul președintelui Iliescu este esențial.
A câștigat de trei ori alegerile prezidențiale și a fixat standarde morale și politice care vor fi greu de atins. În 1996 a plecat cu demnitate și eleganță de la putere realizându-se prima alternanță pașnică, benefică democrației, un exemplu până astăzi. A fost un apărător al spiritului și literei Constituției și și-a exercitat exemplar rolul de mediator în societate.
Cât timp vom face politică ne vom raporta la domnul Președinte ca la un reper inconturnabil. Ne-a învățat să facem politică pentru cei mulți.
A fost un lider puternic, iubit de cei mai mulți, contestat de alții, așa cum se întâmplă în democrație. Regretăm că în ultimii ani nu am fost mai apropiați de domnul Președinte, așa cum domnia sa a fost alături de partid, în momentele sale grele. Reafirmăm acum, la ceasul despărțirii vremelnice de fondatorul nostru, recunoștința noastră față de tot ceea ce ne-a oferit domnul Președinte. Un model de politică și de viață. În istoria ultimilor 35 de ani capitolul Ion Iliescu este cel mai important.
Transmitem în numele conducerii PSD, al tuturor membrilor și militanților noștri, condoleanțe doamnei Iliescu, familiei, prietenilor și tuturor celor apropiați domnului Președinte. Nu vă vom uita niciodată, domnule Președinte! Veți rămâne mereu în inimile noastre! Dumnezeu să îl ierte!
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Adrian
10.10.2025De ce nu spuneti ca soferul de autobasculanta a adormit la volan?? Protejati toate mizeriile de oameni
la articolul Accident rutier petrecut pe DN 13 între un camion și o basculantă. Un bărbat a decedat
Szabo Angela
28.09.2025Multumesc tuturor celor care au participat la celebrarea căsătoriei lui David și Denisa 🙏și la frumosul eveniment petrecut cu toți împreună Și dvs pt frumosul articol ,făcut în semn de respect față de familia noastră !Va multumesc frumos încă o data și tuturor ...
la articolul David Szabo s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Denisa (FOTO)
HALASTAUAN EMIL-VANEA
02.09.2025Nicusor Dan s-a tinut de promisiune: TVA a rams 19 la suta. Diferenta de 2 la suta este Taxa lui Bolojan (TLB). Atata doar ca domnul pres. nu stie sa se justifice. Iar alegatorii care l-au votat nu cunosc atributiile presedintelui Romaniei!
la articolul Domnule premier Bolojan, ne mișcăm și noi mai cu talent sau tot amenințăm cu demisia?
mt
18.07.2025Pare a fi o noua actiune heirupista a politiei de strangere de bani la buget, adica amenzi rutiere in cazul asta.
                                          
                                          
                                          
COMENTARII