Lansare: Dorel Cosma, Catedrala de apă, Nossa Nostra, Bistrița, 2026

Un spațiu intermediar tragic. Dorința este mare, realitatea este mică, iar în golul dintre ele nu apare revolta, ci liniștea grea, resemnată. 

`Izvorul de luciu, cu ochii limpezi ai începutului, se izbește mereu de stânca timpului`. Este lupta dintre inocență / început și timp. Timpul e personificat ca `un zeu orb, măcinând secundele ca pe o pâine veche`. Imaginea e teribilă - timpul nu e un zeu măreț, ci un bătrân orb, zgârcit, care nu curge, ci mărunțește.

De aici se instalează tăcerea absolută: `Adâncurile tac. Tac și se adună. Tac și se prăbușesc`. Repetiția anadiplozică creează efectul de scufundare. Singurătatea nu mai e o stare, ci un organism vegetal parazitar: `crește ca o iederă pe zidul inimii`.

După tot acest ocean de tăcere, rămâne `un sunet mic, încăpățânat, aproape viu— clipocitul`.

Clipocitul de la început era rugăciune spartă. La final, același clipocit devine singura dovadă că încă exiști. Nu e o victorie triumfătoare, ci o rezistență biologică, minimală. Viața nu se salvează prin sens mare, ci prin persistența unui zgomot infim. E foarte apropiat de filosofia lui Cioran sau Beckett: nu ne salvează speranța, ci încăpățânarea de a continua.

Aceasta e avanpremiera. Mâne la ora 18:00 pe youtube lansarea volumului de versuri semnat de Dorel Cosma.