Liceul UMFST Târgu Mureș, cea mai mare medie de admitere din județul Mureș
Ministerul Educaţiei și Cercetării a publicat, ieri, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională.
În județul Mureș, doar șapte elevi au rămas nerepartizați, iar procentul de repartizare este cel mai mare din țară, a arătat inspectorul școlar general adjunct, Fănică Niță.
Primele trei specializări cu cele mai mari medii de admitere s-au înregistrat la Liceul UMFST, cu ultima medie 9,42 la matematică-informatică, științe ale naturii, Liceul Teoretic „Bolyai Farcas”, cu 9,16 și Colegiul Național „Unirea”, cu 9,15.
„Au fost repartizați 2639 de elevi, ceea ce înseamnă un procent de 99,7% dintre elevi, procentul de altfel cel mai bun din țară din acest punct de vedere.”
În județul Brașov, cele mai mari medii de admitere au fost la Colegiul Național „Andrei Șaguna”, cu 9.70 ultima medie și la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, cu 9,65 și 9,45.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Valentin Bucur.
„După repartizare, în județul Brașov au rămas doar 27 de locuri libere, toate la clasele cu predare în limba maghiară. Ultima medie de admitere la liceu la clasele cu predare în limba română în municipiul Brașov a fost 6,85, comparativ cu anul precedent, când a fost 5,87.”
Până pe 29 iulie, elevii trebuie să depună dosarele de înscriere la liceele unde au fost repartizați.
Detalii suplimentare aici: radiomures.ro
Foto: UMFST
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII