Mandate de executare a pedepsei închisorii, puse în aplicare de polițiștii sălăjeni

Marți, 5 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Crasna, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, privind un tânăr de 23 de ani, din localitatea Mal.

Pe numele acestuia, Judecătoria Șimleu Silvaniei a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la un an și 11 luni de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. 

Tot marți, 5 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Crasna, a depistat și încarcerat un tânăr de 29 de ani, din localitatea Mal, pe numele căruia Judecătoria Șimleu Silvaniei a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 2 ani, 3 luni și 20 de zile de închisoare, în regim de detenție, pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice. 

Cei doi tineri în cauză au fost predați polițiștilor din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă, fiind transferați la Penitenciarul Satu Mare, în vederea executării pedepselor la care au fost condamnați. 

Foto ilustrativ 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing