Măsuri luate de polițiștii mureșeni împotriva celor care pun în pericol siguranța rutieră

La data de 12 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției orașului Luduș au fost sesizați, de către reprezentanții unei unități spitalicești, cu privire la faptul că o tânără prezintă răni la picior, fiind posibil să fi fost implicată într-un accident rutier.

„Din cercetările demarate, a reieșit că, la aceeași dată, un tânăr, de 18 ani, din Luduș, în timp ce conducea un autoturism în comuna Sânger, pe strada Principală, a pierdut, la un moment dat, controlul asupra direcției de deplasare, a lovit un parapet metalic, după care ar fi părăsit locul accidentului, mașina fiind identificată ulterior în curtea unui imobil.

În urma incidentului, o tânără, în vârstă de 16 ani, pasageră în partea dreaptă a autoturismului, a suferit leziuni.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a mai stabilit că șoferul nu posedă permis de conducere.

Urmare a probatoriului administrat, față de tânărul în cauză, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate  în vederea administrării întregului material probator.

Reiterăm că periclitarea siguranței participanților la trafic prin încălcarea normelor legale vor fi sancționate, de fiecare dată, ca atare.

De asemenea, precizăm că polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, prin structurile rutiere, cu sprijinul I.G.A.V., au desfășurat, în perioada 09 – 12 ianuarie 2025, acțiuni în zonele și pe tronsoanele cu risc rutier ridicat, în care s-a urmărit prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente grave.

Au fost aplicate 471 de sancțiuni contravenționale, dintre care 206 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, în valoare de peste 107.500 de lei.

De asemenea, polițiștii au mai constatat 44 de abateri săvârșite de către pietoni și 15 de către bicicliști.

Au fost reținute 30 de permise de conducere și retrase 7 certificate de înmatriculare, fiind efectuate 374 de testări etilotest și 23 cu aparatele Drug-Test.

Astfel de acțiuni continuă și în perioada următoare în scopul reducerii riscurilor la care sunt expuși participanții la traficul rutier,” a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing