Minor de 7 ani internat în spital, după un accident rutier provocat de o șoferiță în municipiul Zalău
Un accident rutier s-a produs în după-amiaza zilei de duminică, 7 septembrie, pe strada Dumbrava din municipiul Zalău. În eveniment au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului un copil a fost rănit.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, o femeie de 38 de ani, din Zalău, aflată la volanul unui autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul condus de un tânăr de 26 de ani.
Cele două mașini au intrat în coliziune, iar în urma accidentului, un minor de șapte ani, pasager în autoturismul condus de tânăr, a suferit leziuni și a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale, potrivit stiriledinsalaj.ro.
Atât șoferița vinovată, cât și ceșălalt conducător auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Zalău au deschis un dosar de cercetare pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII