Minor trimis în arest preventiv pentru conducerea unui vehicul în localitatea Dezmir, fără a avea permis de conducere

La data de 14 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe numele unui minor de 16 ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 31 decembrie 2024 spre 1 ianuarie a.c., acesta ar fi condus un autoturism pe raza localității Dezmir, fără a poseda permis de conducere, unde ar fi provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale, părăsind imediat locul evenimentului.

Persoana în cauză se afla deja sub control judiciar pentru alte infracțiuni.

Acesta a fost depistat în baza mandatului de aducere, fiind reținut pentru 24 de ore, iar la data de 15 ianuarie a.c. a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea unității de parchet competente.

Foto ilustrativ

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing