Minoră de 12 ani, plecată voluntar de la Casa de Tip Familial din Târnăveni. Dacă ați văzut-o, sunați la 112!

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș caută o minoră, de 12 ani, care ar fi plecat voluntar de la unitatea în care se afla instituționalizată, fără a se mai întoarce.

La data de 17 noiembrie 2025, în cursul serii, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au fost sesizați cu privire la faptul că minora GABOR GIZELLA, de 12 ani, a plecat la aceeași dată de la Casa de Tip Familial din municipiul Târnăveni, unde era instituționalizată, către școală, în municipiul Târgu Mureș, însă nu a mai revenit în cadrul unității după terminarea cursurilor.  

Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș a precizat: „Semnalmente: înălțime de aproximativ 1.45 m, greutate de aproximativ 40-45 kg, fața ovală, părul șaten închis, lung, ochi căprui. 

La momentul plecării, minora era îmbrăcată în blugi tip jeans de culoare albastră, geacă roz și purta un ghiozdan roz cu bleumarin. 

Polițiștii efectuează în continuare activități de căutare în municipiul Târnăveni, în localitățile arondate, dar și în alte zone în care există indicii că s-ar putea afla minora, respectiv municipiul Târgu Mureș. 

Precizăm că astăzi, 19 noiembrie 2025, a fost obținut acordul privind mediatizarea cazului. 

Dacă aveți date relevante care pot conduce la depistarea minorei, vă rugăm să anunțați cea mai apropiată unitate de poliție sau să apelați 112!” 

Foto: IPJ Mureș 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing