Mișcare, entuziasm și camaraderie la ISU Sălaj, de Ziua Pompierilor
Cu prilejul Zilei Pompierilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” a organizat diverse activități sportive menite să încurajeze spiritul de echipă, fair-play-ul și un stil de viață activ.
„Manifestările au debutat cu desfășurarea unor concursuri (de pescuit și de gătit), în cadrul cărora echipele pompierilor sălăjeni și-au arătat priceperea și măiestria.
Evenimentele sportive dedicate acestei sărbători importante din istoria armei au continuat în zilele următoare prin desfășurarea unor competiții de minifotbal - CUPA 13 Septembrie, ediția 2025.
Meciurile s-au desfășurat atât în municipiul Zalău, cât și în orașele Șimleu Silvaniei și Jibou, reunind la start echipe reprezentative ale instituțiilor partenere.
Pe parcursul competițiilor, spiritul de echipă și dorința de a câștiga marele trofeu au fost evidente pe teren, demonstrând că sportul poate fi un liant puternic între profesioniști din domenii diferite.
Astfel de activități reprezintă nu doar competiții sportive, ci și ocazii de socializare, colaborare și consolidare a legăturilor profesionale și comunitare.
Felicitări tuturor participanților pentru implicare și dăruire!” a transmis într-un comunicat joi, 11 septembrie, Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul ISU Sălaj.
Foto: ISU Sălaj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII