Misiunile pompierilor militari clujeni în perioada 10-13 octombrie 2025
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al Județului Cluj a desfășurat, în perioada 10-12 octombrie 2025, nu mai puțin de 180 de misiuni. Dintre acestea, 25 au fost intervenții la accidente rutiere, incendii sau pentru readucerea stării de normalitate, în vreme ce echipajele SMURD au gestionat 155 de cazuri medicale.
Printre cele mai importante solicitări, amintim intervenția petrecută vineri, 10 octombrie, la un accident rutier petrecut pe raza localității Livada. În accident au fost implicate trei autoturisme, iar în interiorul unuia dintre acestea s-au aflat cinci persoane încarcerate. Din nefericire, un bărbat nu prezenta semne vitale, fiind aplicate imediat manevre de resuscitare. În ciuda tuturor eforturilor, bărbatul a fost declarat decedat. În urma accidentului au fost transportate la spital patru femei cu vârste cuprinse între 33 și 55 de ani, alături de două minore. Au intervenit două autospeciale cu modul de descarcerare, patru ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă, respectiv trei echipaje SAJ.
Din păcate, un alt accident rutier grav s-a petrecut duminică, 12 octombrie, pe raza localității Câțcău. În accident au fost implicate un autoturism și un autotren, doi tineri fiind declarați decedați la fața locului. Au intervenit două autospeciale cu modul de descarcerare și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Salvatorii clujeni rămân în permanență la datorie și vă reamintesc faptul că toate măsurile de prevenire a situațiilor de urgență sunt disponibile pe platforma https://fiipregatit.ro/, precum și pe aplicația DSU, potrivit comunicatului publicat luni, 13 octombrie, de Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul ISU Cluj.
Foto: ISU Cluj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII