Misiunile pompierilor sălăjeni din weekend

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj au intervenit, în acest sfârșit de săptămână, pentru gestionarea a 53 de situații de urgență înregistrate pe raza județului.

Reprezentanții ISU Sălaj au făcut următoarele precizări, potrivit comunicatului  publicat luni, 10 noiembrie, de Compartimentul Informare şi Relaţii Publice: „Dintre acestea (cele 53 de situații de urgență - n.r.), 37 de intervenții au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență persoanelor care au apelat numărul unic de urgență 112. 

De asemenea, în acest weekend, salvatorii sălăjeni au acționat pentru stingerea a 2 incendii, gestionarea unui accident rutier, deblocarea ușii unui apartament, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul desfășurării unui eveniment sportiv, efectuarea a 4 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, desfășurarea de acțiuni de informare preventivă în teren, precum și alte tipuri de intervenții în sprijinul comunității. 

O casă din localitatea Derșida a fost în pericol, duminică seara, cel mai probabil din cauza coșului de fum necurățat de funingine. Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Șărmășag au intervenit prompt și au stins flăcările înainte ca acestea să se extindă la acoperiș. 

Reamintim faptul că, în sezonul rece, cele mai multe incendii se produc din cauza coșurilor de fum defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului. De aceea, pentru prevenirea acestor evenimente, recomandăm cetățenilor: 

- să verifice periodic coșurile și burlanele de evacuare a fumului; 

- să le curețe periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare; 

- să se asigure că acestea sunt izolate termic față de materialele combustibile; 

- să instaleze detectoare de fum și monoxid de carbon, mai ales în locuințele dotate cu sobe sau centrale pe combustibil solid. 

Respectarea acestor măsuri simple, dar esențiale, poate preveni producerea unor evenimente nedorite, salvând vieți omenești și bunuri materiale. 

Nu uitați: un comportament preventiv și cunoașterea regulilor de bază pot face diferența în situațiile critice. De aceea, este important să ne informăm din timp. Platforma fiipregatit.ro și aplicația DSU oferă ghiduri și informații esențiale despre primul ajutor, cutremure, incendii, fenomene meteo periculoase și multe altele.” 

Foto: ISU Cluj 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing