Mitropolitul Andrei a aniversat 76 de ani de viață, prin rugăciune, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Vineri, 24 ianuarie 2025, zi în care este sărbătorită Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, numită și „Mica Unire”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a împlinit vârsta de 76 de ani. Ierarhul și-a sărbătorit ziua de naștere prin rugăciune și mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra sa și a Eparhiei.

Cu acest prilej, de la ora 8:30, la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial, protopopi din cuprinsul Eparhiei, părinți profesori de la cele două instituții de învățământ teologic din municipiu și slujitori ai Catedralei Mitropolitane, în frunte cu vicarul eparhial – preotul Dumitru Boca, eclesiarhul catedralei – arhim. lect. univ. dr. Simeon Pintea, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă – arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia și directorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” – pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre personalitatea Părintelui Mitropolit Andrei, pornind de la întrebarea „Care este secretul vieții?”. În răspunsul său, ierarhul a oferit o interpretare biblică, bazată pe Evanghelia după Marcu (Marcu 10, 24-32), alături de trei principii de viață, identificate simbolic: primul principiu – încrederea în puterea lui Dumnezeu, care așează orice lucrare bună în viața unui om; al doilea principiu – verificarea, pornind de la faptul că „faptele noastre vremelnice au consecințe veșnice”; iar al treilea principiu – stabilitatea/consecvența, care are la bază virtutea răbdării.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu.

La finalul Sfintei Liturghii, clericii și credincioșii prezenți, dar și reprezentanții mai multor instituții publice, cu prilejul zilei de naștere, l-au felicitat pe Părintele Mitropolit Andrei. Vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Dumitru Boca, i-a transmis chiriarhului urările din partea clerului şi a credincioşilor încredințați spre păstorire, oferindu-i, în semn de prețuire și recunoștință, un aranjament floral.

Momentul festiv s-a încheiat cu un polihroniu. Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra sa și a Eparhiei, precum și tuturor celor prezenți, pentru urările făcute cu prilejul zilei de naștere.

La Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși clujeni, oficialități militare și civile, oameni de cultură, reprezentanți ai mediului academic și ai instituțiilor publice clujene.

Detalii privind biografia Mitropolitului Andrei, aici: mitropolia-clujului.ro

Fotografii de la eveniment, aici: Facebook/Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului

;

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

LuciD

09.10.2026

Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...

ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing