Motociclist din Mureș decedat după un accident rutier petrecut pe DN 6, în Mehedinți

Un grav accident rutier s-a produs duminică, 17 august, pe Drumul Național 6 (DN 6), în apropiere de gara Orșova, județul Mehedinți. În eveniment au fost implicate un autotren, un autocar și o motocicletă.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Secției de Pompieri Orșova, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, precum și o ambulanță SMURD, potrivit ardealnews.ro. 

La sosirea echipajelor, șoferul motocicletei se afla în stop cardio-respirator. Salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, victima a fost declarată decedată de către medicul SAJ. 

Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor, pentru a preveni alte pericole în urma impactului dintre autovehicule. 

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cauza exactă a producerii accidentului. 

News-Mehedinti.ro a citat declarația purtătorului de cuvânt al IPJ Mehedinți: 
„În accidentul de azi dimineață (duminică, 17 august – n.r.) de pe DN 6 Orșova sunt implicate un autocar, un TIR și două mașini. Traficul este blocat pe ambele sensuri de mers. 
Motociclistul, 59 de ani, din Mureș venea spre Orșova la fel și TIR-ul, autocarul și mașina albă. Din sens opus circula Jaguarul. Motociclistul a derapat, a lovit Jaguarul și a decedat. Mașina albă aflată în spatele autocarului nu a păstrat distanța și a intrat în el. În accident rămân motociclistul, Jaguarul și TIR-ul, restul fiind tamponare, iar șoferii se vor înțelege amiabil. 
În urma testării, niciun conducător auto implicat nu a consumat băuturi alcoolice. Polițiștii continuă cercetările!” 

Foto: Info Trafic Mureș/ News-Mehedinti.ro 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing