NEO PROLETCULTISMUL ONLINE

Proletcultismul a rămas un instrument eficace și dincolo de context, cei receptivi la limbajul primitiv pot forma o masă critică necesară pentru accesul la putere. Mediul online a venit cu o soluție mai eficientă decât tancurile: nevoia imensă de autori care să alimenteze rețelele proiectate de la început să inverseze raportul emițător - receptor în actul de comunicare.

Rostul utilizatorului unei rețele este să posteze și să reacționeze. Ritmul este dictat de soft, deci omul nu are cum să țină pasul cu tehnologia, este etern obsedat de rămânerea în urmă. Consecința imediată: suprimarea spiritului critic care nu mai are niciunde, nicicând să se manifeste. Trăsături comune ale postărilor și comentariilor: vulgaritate, lipsă de logică, agresivitate.

Subculturi au existat mereu, însă proporțiile au fost altele. Răspândirea social media și volumul de timp pe care îl înghite din viața individului sunt alarmante. Nu mai e vorba de stalinism resuscitat, ci de un neo primitivism tot mai dominant. Ne așteaptă un nou ev mediu întunecat? Pe unii fără îndoială. Pe alții probabil nu, fiindcă nu toată lumea este angrenată în viitura social media. Majoritatea o folosesc, cu sau fără folos, în timp ce elitele o ignoră.

Pe atunci semnai un angajament și știai cu cine te-ai pus. Azi dai click pe „Accept terms” și nu citești nici măcar prima pagină. Frica s-a privatizat și s-a făcut comodă: nu te mai ia miliția din casă, te scoate algoritmul din conversație. Dar izolarea doare la fel, doar că vine cu emoji. Așa că întrebarea veche se întoarce cu haine noi, și răspunsul tot de morală ține.

Din perspectivă culturală întrebarea e simplă: te lași recrutat sau nu? Răspunsul ține de morală. Generația mea a mai fost confruntată cu această întrebare - în raport cu partidul, cu securitatea, cu regimul de atunci. Cei care au refuzat au dispărut în anonimat. Ceilalți au invocat scuze, dileme morale, s-au blindat cu un cinism de ocazie. La începutul anilor 90 umblau disperați să șteargă urmele. Viața e o competiție, așa că competitorii umblau cu aceeași îndârjire să dezgroape urmele. Dramele se terminau penibil când aflai cine te-a turnat și de ce.

Oare va veni ziua în care ne vom ascunde conturile de pe social media? Eu mi-am păstrat contul, e pe numele meu real și nu mă sfiesc sa recunosc că am postat o cantitate imensă de tâmpenii furat de fascinația noii tehnologii. M-am oprit când am observat că tinerii nu ne urmează. Ei au crescut cu internetul, n-au fost obligați să se obișnuiască cu el la maturitate și conturile lor arată foarte diferit de ale noastre. Pot afirma ca generatia mea a adus lupta de clasă în mediul online. Tinerii se mulțumesc cu divertismentul. Noi ne credem superiori fiindcă pe ei nu-i interesează o seamă de chestiuni pe care noi le vedem vitale. Încep să mă îndoiesc, deci mai exist.

Am reușit, noi cei din generația 3+, adică între pensie și morgă să rezolvăm vreo problemă? Răspunsul corect - nu. Am fost folosiți pentru ca alții să-și rezolve problemele. Noi ne-am ales cu impresia că am contat.

Diferența dintre soldat și pion e că pionul se crede general.