Noi tarife aprobate de Guvern pentru rovinietă şi taxă de pod. Cât vom plăti de la 1 septembrie

Guvernul a aprobat în ședința de joi, 28 august, majorarea tarifelor pentru circulația pe drumurile naționale, precum și a taxei de trecere a podurilor de peste Dunăre.

Noile măsuri vizează atât creșterea prețurilor la rovinietă pentru toate categoriile de perioade, cât și înăsprirea regimului sancționator pentru șoferii care nu își achită taxele. Executivul precizează că modificările vor intra în vigoare în termen de zece zile de la publicarea în Monitorul Oficial. 

Conform datelor oficiale, rovinieta pentru 12 luni aproape că se dublează, crescând de la 28 la 50 de euro, iar și tarifele pentru perioade mai scurte înregistrează scumpiri semnificative. În paralel, taxa pentru traversarea podurilor de la Fetești și Giurgeni va fi majorată, iar amenzile pentru neplata acestora vor fi calculate la valori considerabil mai ridicate. 

„Amenda aplicată în cazul lipsei rovinietei valabile pentru autoturisme crește, de asemenea, de la 275-550 lei în prezent, la 500-1.000 lei”, se arată în proiectul adoptat. Potrivit documentului, noile sancțiuni urmăresc să descurajeze circulația fără taxă și să asigure o mai bună colectare a sumelor necesare pentru întreținerea infrastructurii rutiere. 

În privința tarifelor pentru podurile peste Dunăre, actul normativ stabilește o creștere de la 13 lei la 19 lei pentru o singură trecere pe segmentul Fetești – Cernavodă și de la 11 lei la 16 lei pentru o singură trecere pe ruta Giurgeni – Vadu Oii. 

Detalii suplimentare aici: romaniatv.net 

Foto: Orange 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing