NU NE VINDEM ȚARA – între slogan și realitate
„Nu ne vindem țara!” — un slogan care răsuna puternic în primii ani de după Revoluția Română din 1989. Era mai mult decât o lozincă. Era o speranță. O promisiune. Un legământ tacit între un popor abia ieșit din întuneric și viitorul său.
Au apărut „băieții deștepți”.
Pentru ei, viitorul nu însemna consolidare, ci vânzare. Nu dezvoltare, ci lichidare. Argumentul? Nevoia de valută. Deschiderea către Occident. Integrarea. Etichetele au curs rapid: cine nu era de acord devenea „anti-european”, „retrograd”, „nostalgic”.
Dar o întrebare simplă rămâne: au uitat cei care au preluat România că aceasta nu avea datorii externe majore? Nu, nu au uitat. Doar că altceva le lipsea — accesul la resursele convertibile, la capitalul rapid, la câștigul imediat.
Și atunci a început vânzarea.
Fabrici, uzine, terenuri, resurse. De la subsol, la sol și până în aer. Totul a devenit marfă. Totul a devenit negociabil. Iar cei care semnau nu erau simpli executanți. Erau beneficiari direcți sau indirecți ai acestor tranzacții.
Astăzi, privind înapoi, bilanțul este dureros.
Unde sunt marile platforme industriale? Unde sunt simbolurile economiei locale? La Bistrița, lista e cunoscută și apăsătoare: CPL, Sticla, Netex, Mătasea, Mecanica, IUT. Nume care odinioară însemnau locuri de muncă, stabilitate, identitate. Astăzi — tăcere. Ruine. Sau, mai grav, uitare.
Cine a decis? Cui s-au vândut? În ce condiții?
Întrebări fără răspuns.
Și poate cel mai grav nu este faptul că s-a vândut. Ci faptul că nu a răspuns nimeni. Nicio responsabilitate. Nicio asumare. Doar averi crescute spectaculos pentru cei care au avut pixul în mână în momentele „decisive”.
Iar prezentul pare să repete trecutul.
În aceste zile, numele lui Ilie Bolojan apare din nou în contextul unor posibile „optimizări”, „reorganizări”, „valorificări de active”. Termeni eleganți pentru același proces vechi: înstrăinarea.
Oare mai există ceva de vândut?
Oare mai există ceva de apărat?
Și, mai ales: mai există conștiință?
„Nu ne vindem țara” nu mai este astăzi un slogan. Este o întrebare. Una incomodă. Una care ne privește pe toți.
Pentru că, dincolo de vinovați și de tăceri, rămâne o realitate simplă: o țară nu se pierde într-o zi. Se pierde puțin câte puțin. Cu fiecare semnătură. Cu fiecare compromis. Cu fiecare tăcere.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Când Bistrița a început să cânte
11.11.2026
ULTIMELE COMENTARII
Serban Remus
10.10.2026Genial!
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
LuciD
09.10.2026Să plângi, să râzi?! De ce? Să privești, să te implici?! Oare în ce? Pentru că ai aflat că nu oglinda îți deformează imaginea ci închipuirea ta te înșeală și îți dă impresia că imaginea este bună? De spus(personal) la o adică este mai ușor decât de recun...
la articolul ANALIZĂ SOCIOLOGICĂ LA CALD DESPRE DE CE PROSTIA NU E NOUĂ, DOAR ARE WI-FI
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
COMENTARII