Patriarhul Daniel: Schimbarea la Față a Domnului este icoana luminoasă a fiecărei biserici
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a explicat miercuri, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, că praznicul Schimbării la Față a Domnului reprezintă „icoana luminoasă a fiecărei biserici”.
Patriarhul Daniel a spus că „potrivit cântărilor acestei sărbători, Biserica a rânduit ca slava lui Hristos de la Schimbarea Sa la Față trebuie să fie înțeleasă și ca slavă, nu numai a Învierii și Înălțării lui Hristos la cer, ci și ca slavă acelei de a doua venire a Domnului Iisus Hristos la sfârșitul lumii. De aceea, sărbătoarea este fixată în ultima lună a anului bisericesc”.
Mai departe, Preafericirea Sa a subliniat semnificația zilei, afirmând că „în ziua a șasea a fost creat omul, apoi, la nouă zile după aceea este sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care ne arată mutarea ei din lumea aceasta, trecând prin moarte, fără să rămână în moarte, ci a fost luată la cer de către Fiul ei”.
Prin Schimbarea la Față a Domnului, vedem că „firea omenească pe care a luat-o Hristos prin întrupare de la Duhul Sfânt și din Fecioară Maria, a fost adusă la starea de îndumnezeire, de unire completă a firi omenești cu firea cea dumnezeiască”, a explicat Părintele Patriarh.
Hristos a arătat Biserica Sa pe Muntele Tabor
Pe muntele Tabor, Domnul Hristos a arătat Biserica Sa, în chip minunat.
„Pe muntele Tabor Domnul Iisus Hristos unește în slava Împărăției Sale pe Moise, care reprezenta Legea, și pe Ilie, care reprezenta profeții, iar amândoi reprezentau drepții Vechiului Testament. Pentru că Iisus a luat cu Sine pe cei trei ucenici, Petru, Iacob și Ioan, Hristos ne arată aici chipul Bisericii sale, care este adunarea în slava și bucuria Preasfintei Treimi a prorocilor și a apostolilor, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel”, a spus Patriarhul României.
„Așadar, Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos arată că legea și prorocirile s-au împlinit în Iisus Hristos. Pentru că legea era călăuză sau pedagogă pentru Hristos, iar Prorocirile din Vechiul Testament erau pregătite pentru venirea lui Hristos”, spune Părintele Patriarh Daniel.
Lumina de pe Tabor este dăruită celor care se roagă mult, astfel că, așa cum spuneau Părinții din pustia Egiptului, „scopul vieții creștine este curățirea inimii și vederea Harului Dumnezeiesc”.
Detalii suplimentare aici: basilica.ro
Foto: Ziarul Lumina
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII