Paturile de la Clinica de Pediatrie a Spitalului de Urgență Târgu Mureș sunt ocupate aproape în totalitate
Doar trei paturi libere mai sunt pentru internare, din cele 40 la Clinica de Pediatrie din cadrul Spitalului de Urgență Târgu Mureș, tendința fiind îngrijorătoare.
De aproximativ trei zile, numărul copiilor internați a început să crească, a precizat pentru Radio Târgu Mureș șefa unității, prof.univ.dr. Oana Mărginean.
Majoritatea afecțiunilor sunt cele obișnuite sezonului gripal, însă există și copii bolnavi cu afecțiuni mai grave, precum cele oncologice.
Micuții sub trei ani sunt cei mai vulnerabili la virușii sezonieri,subliniază medicul pediatru Oana Mărginean:
„Până acum trei zile, nu erau multe cazuri dar acum au început să crească numărul de internări. Intercurențele încep să crească. Nu suntem peste numărul de locuri dar mai avem 3 locuri libere. Sunt infecții respiratorii, unele sunt gripe, altele covid, infecții nespecificate, virus sincițial respirator, mai multe… Sunt și câțiva copii mari dar majoritatea au până în 3 ani pentru că acolo e incidența cea mai mare a formelor severe care evoluează cu insuficiență respiratorie, de exemplu. Copiii mai mari, de obicei, se pot trata și la domiciliu, acasă.”
Personalul medical se așteaptă ca de acum înainte să crească numărul îmbolnăvirilor, atât în rândul adulților cât și al copiilor. Ei fac un apel la părinți să nu-și trimită copiii în colectivități atunci când observă primele semne de răceală.
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII