Percheziție domiciliară efectuată de polițiștii din Jibou, într-un caz de furt al unui telefon mobil dintr-o mașină

În dimineața zilei de 21 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Jibou au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unui tânăr de 17 ani, din comuna Surduc.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. 

În fapt, la data de 18 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Surduc au fost sesizați de către un bărbat din comuna Surduc, cu privire la faptul că, la data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 18.30, persoane necunoscute ar fi sustras din autoturismul acestuia, care se afla închis dar neasigurat, un telefon mobil, cauzând un prejudiciu de aproximativ 6.000 de lei. 

Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit că bunul s-ar afla un posesia unui tânăr din comuna Surduc. 

Astfel, cu ocazia percheziției desfășurate în această dimineață, telefonul mobil a fost recuperat. 

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt, administrarea probatoriului și luarea măsurilor legale ce se impun. 

Polițiștii fac precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. 

Foto ilustrativ 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing