Peste 49.000 de elevi încep noul an școlar în Bistrița-Năsăud

Peste 49.000 de elevi și preșcolari revin în bănci și în sălile de grădiniță în județul Bistrița-Năsăud. De asemenea, la școală revin și peste cele 3.700 de cadre didactice.

Noul an școlar a început, luni, 7 septembrie 2026. Deși numărul total de copii cu domiciliul în județ este de peste 61.000, cel al populației școlare active (înscrisă în învățământul preuniversitar) se menține constant în jurul bornei de peste 49.000, în ciuda unei ușoare tendințe de scădere demografică ce a dus, de exemplu, la reducerea planului de școlarizare cu 13 clase de liceu.

Din cauza scăderii numărului de copii și a noilor reguli care cer mai mulți elevi în fiecare grupă, planul de școlarizare a fost redus cu 13 clase de a IX-a.

Șeful Inspectoratului Școlar Județean, Vasile Șteopoaie, a explicat pentru Radio Cluj că decizia a venit la solicitarea Ministerului Educației.

Deși numărul de clase scade de la 114 la 101, vestea bună este că niciun profesor nu își va pierde locul de muncă, deoarece orele au fost redistribuite în cadrul școlilor.

Reducerile au vizat majoritatea liceelor tehnologice și profesionale din județ (Năsăud, Beclean, Bistrița, Maieru, Feldru etc.). Acestea vor avea cu o clasă mai puțin.

Liceul Economic din Năsăud este cel mai afectat, pierzând două clase. Evident, există și excepțiile care întăresc regula: Liceul de Muzică va primi o clasă în plus, cu profil pedagogic.

De altfel, scăderea numărului de clase este doar temporară. Datele arată că din 2027 numărul elevilor va crește din nou, ceea ce va permite reînființarea multor clase eliminate acum.

…………………………………………………………………………………………………..

Un an școlar nou în școli mai utilate modern și mai curate în Bistrița-Năsăud

 

Pentru noul an școlar, infrastructura școlară s-a îmbunătățit considerabil față de anul 2025-2026.

Potrivit inspectorului general școlar Vasile Șteopoaie, situația s-a îmbunătățit vizibil. Din totalul celor aproximativ 300 de structuri școlare din județ, procentul celor fără autorizație a scăzut sub 10%.

La Direcția de Sănătate Publică există înregistrate 207 clădiri conforme, o evoluție clară față de anii anteriori.

În privința autorizațiilor ISU, situația include și imobile aflate în prezent în curs de reabilitare sau modernizare.

Există și limitări arhitecturale sau urbanistice — de pildă, grădinițe amenajate la parterul unor blocuri de locuințe, unde normativele actuale privind căile separate de evacuare sunt extrem de restrictive.

”Colaborăm constant cu autoritățile locale pentru ca primăriile să aloce fondurile necesare investițiilor de conformare, obiectivul nostru fiind reducerea la zero a clădirilor neautorizate”, a apreciat Șteopoaie.

 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing