Plan Roșu de Intervenție activat la ISU Cluj în urma unui grav accident rutier petrecut în localitatea Dumbrava - VIDEO
În după-amiaza zilei de duminică, 31 august, a fost anunțat un accident rutier în localitatea Dumbrava, un autocar cu 20 de pasageri fiind implicat. Acesta s-a răsturnat în timp ce cobora pe varianta Huedin – Cluj.
Ofițerul de presă al ISU Cluj a transmis: „Având în vedere natura evenimentului și numărul persoanelor implicate, la nivelul județului Cluj a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
La fața locului, la acest moment, au fost alocate 3 mașini de stingere, 2 echipaje de descarcerare, 4 ambulanțe SMURD, 4 ambulanțe SAJ, 2 autospeciale pentru transport victime multiple și 2 elicoptere SMURD.
Din primele date, în autocar se aflau 20 de persoane. Una este încarcerată, iar salvatorii lucrează pentru extragerea acesteia.
Un bărbat se afla în stop cardio-respirator și se aplică manevre de resuscitare. Celelalte persoane implicate în accident sunt conștiente și cooperante. Se efectuează triajul victimelor în vederea transportului la spital. Au aterizat și cele două elicoptere SMURD pentru a sprijini partea medicală.
Din păcate, a fost declarat decesul unui bărbat de aproximativ 70 de ani.
ACTUALIZARE
Bilanț final al intervenției din localitatea Dumbrava
În autocarul care s-a răsturnat se aflau 21 de persoane. Una dintre acestea era încarcerată, astfel că pompierii au extras-o în cel mai scurt timp și au predat-o echipajelor medicale. Bărbatul de aproximativ 70 de ani se afla în stop cardio-respirator, s-au aplicat imediat manevre de resuscitare, însă din nefericire a fost declarat decesul.
Pntru investigații suplimentare și tratament de specialitate, vor fi transportate la spital alte 9 persoane.
La ora 18.55 a încetat aplicabilitatea Planului Roșu de intervenție, astfel că forțele noastre revin la bază.”
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj a precizat: „Circulația este complet întreruptă în localitatea Dumbrava, pe sensul de mers dinspre Oradea spre municipiul Cluj-Napoca, în urma unui accident rutier în care a fost implicat un autocar.
La fața locului intervin de urgență echipaje medicale, precum și echipaje de poliție pentru efectuarea cercetărilor.
Vom reveni cu detalii!”
ACTUALIZARE
Subcomisarul de poliție, Teglaș Călin, a făcut următoarele precizări: „Circulația este complet întreruptă în localitatea Dumbrava, pe sensul de mers dinspre Oradea spre municipiul Cluj-Napoca, în urma unui accident rutier în care a fost implicat un autocar.
La fața locului intervin de urgență echipaje medicale, precum și echipaje de poliție pentru efectuarea cercetărilor
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 44 de ani, aflat la volanul unui autocar în care se aflau 20 de pasageri, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, vehiculul răsturnându-se în afara părții carosabile.
În urma evenimentului, din nefericire, un bărbat de 72 de ani a decedat, iar 9 persoane au fost transportate la spital.
Totodată, la fața locului a fost solicitată intervenția elicopterelor SMURD, pentru acordarea îngrijirilor suplimentare.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
La această oră traficul este deviat prin DJ108C, fiind dirijat de politisti.”
Foto: ISU Cluj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Schimbarea la Față
07.08.2026
VĂLIUG – O ALTĂ „MARE DE LA MUNTE”
09.08.2026
LIPOVA – ÎNTRE AMINTIRE ȘI ÎNTREBARE
07.08.2026
ULTIMELE COMENTARII
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Monica Munthiu
06.07.2026Bravo, Dorel Cosma! Un pamflet profund, al ridicolului existent în gafele politice, pe care ne prefacem ca le tolerăm, de mult! Nasol e ca au schimbat multe legi, ca sa faca ce vor uni…Atunci nici procurorii nu mai vad mingea..Foarte fine comparații sunt in pamflet! O pove...
la articolul CAMERA VAR SE MUTĂ LA DNA
Viviana Axinte
17.04.2026Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.
la articolul NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ
COMENTARII