Poezie, gloanțe și destine împletite- dialog (VIDEO) cu scriitorul și militarul ucrainean Serhii Demchiuk

Liudmyla Diadchenko & Serhii Demciuk sunt doi poeți ucrainieni prezenți în festivalul POEZIA E LA BISTRIȚA și care și-au citit din versurile scrise în fața participanților la acest festival pe scena Palatului Culturii. De asemenea, astăzi, ei s-au întâlnit cu cititorii în generosul spațiu al curții interioare a Complezului Muzeal Județean Bistrița-Năsăud într-o întâlnire moderată de Emil Munteanu, coordonator Alecart .

Am stat de vorbă cu Serhii Demchiuk și a ieșit un dialog despre poezie, gloanțe și destinul liricii ucrainiene în acești ani de război crunt declanșat de Rusia în februarie 2022. Dialogul nu ar fi fost posibil fără traducerea lui Mihai Hafia Traista.

Serhii Demchiuk s-a născut pe 17 octombrie 1983, în Belarus, și a crescut în Korosten, regiunea Jitomir. Este militar ucrainean și un autor prolific, semnatar al unor romane de succes precum „Iarna care va rămâne cu tine pentru totdeauna”, „12 uncii de iubire”, „Insula Dzha” și „Extrasezon”. De asemenea, a publicat două volume de proză scurtă: „Umbre pe scări” și „Ținta nu mai există”.

Recunoașterea valorii sale literare a venit prin premii de prestigiu în spațiul ucrainean, printre care „Smoloskîp”, „Hranoslov” și „Blagovist”. Înainte de a îmbrăca uniforma militară, a fost redactor-șef al publicației „The Ukrainian Week”. De la începutul invaziei la scară largă a Ucrainei, Serhii Demchuk lucrează la o nouă carte care adună poveștile cutremurătoare ale oamenilor afectați de război, inclusiv cronici sfâșietoare ale prizonierilor de război.

 Reporter: Când ați început să scrieți poezie?

 

Serhii Demchiuk: Am cochetat cu scrisul încă din școală, dar nu pot spune că aceea era poezie adevărată. Erau mai degrabă texte pentru cântecele pe care le compuneam și le interpretam la chitară. Poezie în adevăratul sens al cuvântului am început să scriu abia din anul 2018.

 Reporter: Ce caută un poet în tranșee? Ce caută el acolo, de fapt?

 Serhii Demchiuk: Nu caută nimic. Un poet în tranșee este, înainte de toate, un om mobilizat. Nu are o altă opțiune.

 

Reporter: De când luptați împotriva Rusiei?

 Serhii Demchiuk: Am luptat în aprilie 2023, am luptat în aprilie 2024…2025… Sunt acolo de mult timp.

 Reporter: Ați avut mult noroc în acest război crunt. Vreau să vă întreb direct: pentru un poet-ostaș, ce primează? Poezia sau gloanțele?

 Serhii Demchiuk: Poezia, bineînțeles. Deși, în mod normal, cele două lumi ar trebui separate. Am fost obligat de circumstanțe să fac asta. Nu îmi place războiul și nu aș fi activat niciodată în armată dacă nu aș fi fost constrâns de realitatea în care ne aflăm.

Dar așa se întâmplă uneori în viață: ești nevoit să unești gloanțele cu poezia, deși războiul este ceva cutremurător, ceva care zdruncină oamenii și le schimbă destinele radical. Sincer, mai bine nu ar exista poezia de război. Poeții ar trebui să scrie despre glorie, despre dragoste și despre alte lucruri frumoase ale vieții.

 Reporter: Și totuși, scrieți poezie despre război…

 Serhii Demchiuk: Da. Tot ceea ce văd acum este legat de război. Chiar și atunci când textul nu conține explicit cuvântul „război”, tot despre el este vorba. Recent am scris o poezie despre cum mă duc la biserică; deși nu e pomenit nicăieri cuvântul „război”, fondul poemului este tot despre asta. Tot ce scriu acum poartă această amprentă.

 Reporter: Ce înseamnă, așadar, poezia ucraineană din prezent?

 Serhii Demchiuk: Este o experiență emoțională a războiului. Este transpunerea a ceea ce am trăit și a ceea ce continuăm să trăim în fiecare zi.

 Reporter: Ați citit autori români? Există punți între culturile noastre?

Serhii Demchiuk: Da, am citit și consider că avem o poezie foarte bună în ambele spații culturale. Analizând istoria României și istoria Ucrainei, observ că avem extrem de multe lucruri în comun. Totuși, Ucraina a trecut prin perioade istorice mult mai vitrege pentru că, spre deosebire de România, noi nu am avut pentru mult timp un stat propriu, motiv pentru care am suferit mult mai multe represiuni și războaie pe teritoriul nostru. Dar literatura română îmi place foarte mult.

De exemplu, am citit o carte al cărei autor nu mi-l mai amintesc exact acum, dar titlul era „Sunt o babă comunistă” (n.r. – de Dan Lungu). Citind-o, mi-am dat seama cât de asemănătoare sunt istoriile țărilor noastre, mai ales în ceea ce privește perioada post-comunistă.

De asemenea, am citit o carte excelentă despre România scrisă de o autoare poloneză (n.r. – Margo Rejmer), intitulată „București. Praf și sânge”. Este un reportaj excepțional care surprinde fidel realitățile românești.

 Reporter: De aici, de la festival, vă întoarceți direct pe front?

 Serhii Demchiuk: Nu chiar imediat. După festival mai am 10 zile de permisie. Abia aștept să petrec acest timp prețios alături de soția și de fiica mea. Însă, de îndată ce aceste 10 zile se vor încheia, mă voi întoarce în tranșee.

 Reporter: O ultimă întrebare, o alegere clasică: Gogol sau Cehov?

 Serhii Demchiuk: Gogol și Cehov?… Sincer, nu știu ce să aleg. În momentele acestea, e greu de spus. Taras Sevcenko

În perioada 2008-2011, a lucrat ca și corespondent în departamentul de știri al unui cotidian din Kiev. După aceea, a fost redactor la fluxul de știri al ziarului Mirror Weekly (Dzerkalo Tyzhnia). În Serhii Demchuk: În perioada 2012-2017, a lucrat ca și corespondent la reviste precum Krayina și Vzglyad. A fost redactor de departament la revista Krayina până în 2022 și redactor-șef al aceleiași reviste în 2022. Din 2003, a condus revista Tyzhden până la înrolarea sa în Forțele Armate ale Ucrainei, în mai 2024.  Demchuk este unul dintre cei mai importanți scriitori de literatură ucraineană contemporană. A fost autorul unor cărți precum Offseason („Міжсезоння”, 2017), 12 uncii de dragoste („12 унцій любові”, 2021), Insula lui Jah („Острів Джа”, 2022), Iarna ta veșnică, („Зкамн дя з тобою”, 2024) și colecția de proză scurtă Umbre pe scări („Тіні на(„Тіні на сходах”, 2023).

Din 2022, el a lucrat și ca specialist în presă la Comitetul pentru Tratarea Prizonierilor de Război și a abordat problemele dispăruților militari și a prizonierilor de război din Ucraina.

 Liudmyla Diadchenko a publicat trei volume de poezie în limba sa maternă, ucraineana, iar alte cinci volume traduse i-au apărut în SUA, Grecia, Italia, Georgia și România. Și-a obținut titlul de master în Limbă, Literatură și Creație Literară Ucraineană în 2012, iar doctoratul în Teoria Literaturii în 2016, fiind, înainte de război, vicepreședinta Asociației Scriitorilor Ucraineni. Operele sale au apărut în reviste de pe cinci continente (de exemplu, în reviste precum Poetry, Gargoyle, Antigonish Review, Asymptote și Ezra: an online journal of translation), iar poezia ei a fost prezentată la festivaluri literare din Europa, Asia, Africa și America de Sud. A primit Premiul Internațional Ucraineano-German „Oles Gonchar” în 2012 și The International Ceppo Award for Peace and Poetry (Italia) în 2023.

 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Monica Munthiu

06.07.2026

Bravo, Dorel Cosma! Un pamflet profund, al ridicolului existent în gafele politice, pe care ne prefacem ca le tolerăm, de mult! Nasol e ca au schimbat multe legi, ca sa faca ce vor uni…Atunci nici procurorii nu mai vad mingea..Foarte fine comparații sunt in pamflet! O pove...

CAMERA VAR SE MUTĂ LA DNA

Viviana Axinte

17.04.2026

Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.

NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ

Ioan Godja

15.04.2026

Un text care pune pe gânduri și surprinde o realitate tot mai vizibilă. Cultura ar trebui să fie pulsul unei comunități, nu doar o prezență în bugete. Oare doar Bistrița se află în această situație? Mă tem că nu… Din păcate, nu este singură — sunt tot mai m...

15 Aprilie – Ziua Mondială a Artei

Florian Cosoiu

13.04.2026

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing