Polițiștii clujeni continuă lupta pentru combaterea traficului de droguri
În continuarea activităților desfășurate în luna mai 2025, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 34 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, în luna mai 2025, împreună cu o altă persoană (arestată preventiv în cauză), ar fi introdus în țară, din Spania, prin intermediul unei firme de transport internațional, peste 5 kilograme de canabis, ascunse în interiorul unui frigider de mici dimensiuni.
Cantitatea de drog de risc a fost indisponibilizată pe parcursul urmăririi penale, în contextul prinderii în flagrant delict, realizată de către polițiști, la data de 7 mai 2025.
Vineri, 4 iulie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă în lipsă a persoanei de 34 de ani.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj, jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj și Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca.
Polițiștii fac precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Foto: IPJ Cluj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Bucuriile întâlnirii
05.09.2026
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII