Pompierii și echipajele SMURD vor fi la datorie în timpul celei de-a X-a ediții a Festivalului Untold
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Avram Iancu” al județului Cluj a dispus măsurile necesare, astfel încât ediția de anul acesta a festivalului Untold să se desfășoare în depline condiții de siguranță.
Reprezentanții ISU Cluj au transmis: „În vederea menținerii climatului de normalitate pentru participanți, în toată această perioadă avem angrenate forțe și mijloace pregătite să furnizeze răspunsul eficient în cazul producerii incendiilor, acordarea primului ajutor calificat și acordarea asistenței medicale de urgență, respectiv evacuarea în situații de urgență a persoanelor aflate în dificultate.
Peste 130 de pompieri, 20 de medici, 5 asistenți UPU-SMURD și 20 de voluntari SMURD vor asigura zilnic necesitățile operative în perimetrul festivalului. Cu această ocazie, efectivele au fost suplimentate cu pompieri de la Unitatea Specială de Intervenție pentru Situații de Urgență, precum și de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență din județele Bihor, Brașov, Mureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Covasna, Harghita, Satu Mare, Hunedoara și Maramureș. Pentru a sprijini desfășurarea misiunii, la Cluj-Napoca vor fi prezenți reprezentanți din conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență, respectiv din comanda Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
De asemenea, vor fi dislocate în fiecare zi trei autospeciale de stins incendii și 8 ambulanțe SMURD. În incinta festivalului sunt operaționalizate două posturi medicale avansate și alte două puncte de acordare a prim ajutorului calificat, iar întreaga activitate va fi coordonată prin intermediul unui punct de comandă mobil.
Nu în ultimul rând, o atenție deosebită este acordată prevenirii situațiilor de urgență. Drept urmare, inspectorii de prevenire desfășoară în această perioadă verificări pe linia apărării împotriva incendiilor. Aceste activități vor continua și în timpul evenimentului, pentru a înlătura pe loc a potențialele stări de pericol pentru cei prezenți.
Preventiv, echipe mixte de pompieri și paramedici SMURD vor patrula în perimetrul festivalului pentru a întâmpina și gestiona potențialele situații de urgență.
Această ediție anunță un număr mare de participanți și dorim, pe această cale, să le transmitem și câteva recomandări. Toate sfaturile noastre sunt disponibile și pe platforma fiipregătit.ro, pe care vă îndemnăm să o consultați.
Astfel, vă recomandăm să vă familiarizați cu traseele căilor de evacuare. În caz de panică, este indicat să vă păstrați calmul și să vă adresați autorităților.
Dacă sesizați că o persoană are nevoie de ajutor, vă rugăm să vă adresați cu încredere echipajelor noastre.”
Foto: ISU Cluj
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Schimbarea la Față
07.08.2026
VĂLIUG – O ALTĂ „MARE DE LA MUNTE”
09.08.2026
ULTIMELE COMENTARII
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Monica Munthiu
06.07.2026Bravo, Dorel Cosma! Un pamflet profund, al ridicolului existent în gafele politice, pe care ne prefacem ca le tolerăm, de mult! Nasol e ca au schimbat multe legi, ca sa faca ce vor uni…Atunci nici procurorii nu mai vad mingea..Foarte fine comparații sunt in pamflet! O pove...
la articolul CAMERA VAR SE MUTĂ LA DNA
Viviana Axinte
17.04.2026Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.
la articolul NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ
COMENTARII