Precizare făcută de IPJ Cluj ca urmare a apariției în spațiul public, prin intermediul unor articole de presă, a unor informații referitoare la un incident rutier
Joi, 13 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul IPJ Cluj au invitat la sediul poliției un tânăr de 21 de ani, din județul Botoșani, în legătură cu un incident petrecut în noaptea de 11 noiembrie a.c.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj a informat: „În jurul orei 01:10, acesta ar fi condus un autoturism pe strada Corneliu Coposu din municipiu, efectuând manevre de conducere agresivă, prin derapaje pe partea carosabilă.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat două abateri de la normele rutiere, motiv pentru care tânărul a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de 1.620 de lei, pentru conducere agresivă.
Totodată, ca măsură complementară, s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.
Recomandări privind prevenirea conducerii agresive:
Evitați adoptarea unui comportament agresiv în trafic, accelerările bruște, frânările repetate, depășirile riscante sau schimbările succesive de bandă pot genera situații periculoase.
Conducerea agresivă nu demonstrează îndemânare, ci lipsă de responsabilitate față de ceilalți participanți la trafic.
Respectați limitele legale de viteză și păstrați o distanță de siguranță față de vehiculul din față.
Manifestați calm și răbdare la volan, siguranța rutieră este mai importantă decât graba.
Polițiștii rutieri acționează permanent pentru depistarea și sancționarea comportamentelor agresive în trafic, în vederea prevenirii accidentelor rutiere.”
Foto ilustrativ
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII