Premiile Oscar 2025: Adrien Brody a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal, surpriză uriașă la cea mai bună actriță. „Anora”, cel mai bun film și marele câștigător al serii

Gala din 2025 a Premiilor Oscar l-a recompensat pe actorul american Adrien Brody cu statueta pentru cel mai bun actor într-un rol principal grație interpretării sale din filmul „The Brutalist”, în timp ce Sean Baker a ridicat Oscarul pentru cel mai bun regizor grație filmului său „Anora”. Acesta a rezervat de asemenea o surpriză uriașă la categoria pentru cea mai bună actriță și și-a adjudecat de asemenea premiul pentru cel mai bun film, fiind marele câștigător al serii.

Spre deosebire de anul trecut, când Oppenheimer a dominat toate galele majore de premii organizate înaintea Oscarurilor, circuitul din 2025 a fost marcat de o schimbare constantă a favoriților și un scandal fără precedent în ultimii ani care a zguduit eforturile de promovare a lungmetrajului Emilia Pérez, care obținuse un număr record de 13 nominalizări la Premiile Oscar.

În pofida controverselor, actrița americană Zoe Saldaña a fost recompensată cu Premiul Oscar pentru cea mai bună actrță într-un rol secundar grație interpretării sale din Emilia Pérez, un lungmetraj despre un lider al unui cartel de droguri care face tranziția de la bărbat la femeie și încearcă să își lase în urmă fosta viață.

Zoe Saldana cu Premiul Oscar câștigat la a 97-a gală organizată de academia americană de film, FOTO: Jordan Strauss / AP / Profimedia

Actorul american Kieran Culkin a câștigat Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar pentru interpretarea sa din A Real Pain, despre doi verișori cu personalități diferite ce se reunesc pentru o călătorie prin Polonia în onoarea bunicii lor iubite.

Kieran Culkin a primit Oscarul la categoria la care a fost nominalizat de la Robert Downey Jr., FOTO: Chris Pizzello / AP / Profimedia

Reușită istorică pentru Adrien Brody la Premiile Oscar din 2025

Deși Timothée Chalamet, cel mai în vogă tânăr actor de la Hollywood, era văzut în ultima perioadă favorit de către unii specialiști la categoria la care a fost nominalizat, Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol principal a mers în cele din urmă în 2025 la Adrien Brody.

Advertisement

Brody a câștigat astfel al doilea său Premiu Oscar din carieră din tot atâtea nominalizări, o reușită istorică. Brody îl joacă în The Brutalist pe László Tóth, un supraviețuitor din Ungaria al Holocaustului care emigrează în Statele Unite în căutarea visului american.

Când a câștigat cu peste două decenii în urmă Premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal grație interpretării din Pianistul, Brody a devenit la vârsta de 29 de ani cel mai tânăr recipient din istorie al Oscarului la categoria respectivă, cea la care anul acesta a fost nominalizat și actorul român Sebastian Stan grație interpretării sale din The Apprentice, filmul în care joacă rolul unui Donald Trump aflat la începutul carierei în afaceri.

Sean Baker a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor în 2025

Premiul pentru cea mai bună regie a fost adjudecat la a 97-a Gală a Premiilor Oscar de cineastul american Sean Baker pentru Anora, pelicula care și-a adjudecat marele premiu Palme D’or la ediția de anul trecut a Festivalului Internațional de Film de la Cannes.

„Acest film este magnific, plin de umanitate (…) Ne-a frânt inimile”, a declarat președinta juriului de la Cannes și regizorea filmului Barbie, Greta Gerwig, înainte de a-i înmâna marele premiul Palme D’or lui Baker anul trecut.

Filmul despre relația turbulentă a unei lucrătoare sexuale cu fiul unui puternic oligarh rus era văzută drept „outsider” pentru Premiul Oscar, însă șansele sale au primit un imbold neașteptat după ce Anora a câștigat la începutul lunii februarie premiul pentru cel mai bun film la gala Premiilor Asociației Criticilor de Film (Critics Choice Awards).

Sean Baker declara anul trecut că „toți suntem fascinați” de munca sexuală. Pentru că se întâmplă „chiar sub nasul nostru, indiferent dacă observăm sau nu”.

Regizorul american Sean Baker cu statueta Oscar primită pentru cel mai bun regizor, FOTO: Patrick T. Fallon / AFP / Profimedia

Filmul „Anora”, marele câștigător al galei Premiilor Oscar din 2025

Imboldul primit de Anora pe ultima sută de metri înaintea galei Oscarurilor i-a adus și actriței Mikey Madison Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol principal, categorie la care toți specialiștii o vedeau favorită incontestabilă pe Demi Moore, grație interpretării sale din comedia de groază The Substance.

Madison interpretează personajul care oferă titlul filmului, Anora, care îl întâlnește pe Vanya, fiul imatur al unui oligarh rus cu bani aparent nelimitați, în timp ce lucra la un club de striptease.

Lungmetrajul lui Sean Baker a fost recompensat și cu Oscarul pentru cel mai bun film, o victorie surpriză la una dintre cele mai disputate categorii din ultimii ani. The BrutalistA Complete Unknown – filmul biografic despre Bob Dylan cu Chalamet -, sau Conclave, thrillerul electrizant cu Ralph Fiennes despre alegerea unui nou papă, erau văzute drept favorite.

În total, Anora a ridicat 5 Premii Oscar la gala din 2025: cel mai bun film, cel mai bun regizor, cea mai bună actriță într-un rol principal, cel mai bun scenariu original și cel mai bun montaj. Filmul lui Sean Baker a fost astfel marele câștigător al serii.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Topan Alexandru

18.04.2025

Verificarea și informarea ...curățarea se face la ieșire din sezonul rece pentru că hornaru nu o să facă față solicitărilor !

Trei incendii generate de coșurile de fum la sfârșit de săptămână, lichidate de pompierii sălăjeni

Istefan Annamaria

15.04.2025

Cardul endered cand va fii incarcata Jud.Mures loc. Reghin pe numele de Pentek Szilard-Peter ?

Peste 84.000 de carduri educaționale au fost alimentate azi cu 500 lei. Mamele singure vor primi 2000 de lei

Dan Doghi

09.04.2025

O poza mai veche nu ati gasit? Ceva din neolitic, poate? Slab jurnalism...

Trafic deviat pe ruta Cluj-Napoca - Florești pentru construcția pasajului suprateran de la Centura Metropolitană

Maria Dobre

08.04.2025

Ana Guțu, mai bine ați consulta DEX-ul limbii române cu privire la cuvântul BIBLIOGRAFIE, măcar așa, pentru cultura dvs. De fapt, cum e senatorul, așa-s și „avocații” dumnealui...

Cine este senatorul de Sălaj care are doar 8 clase și două dosare penale?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing