Primarul municipiului Zalău, Florin Florian, împreună cu Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, în vizită la Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Tinerețe fără bătrânețe”.

Miercuri, 24 septembrie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a vizitat Grădinița „Licurici”, unitate recent integrată în structura Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău.

Însoțit de părintele director Călin Ciurbe, ierarhul s-a întâlnit cu educatoarele, cu personalul instituției și cu preșcolarii. Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe cei mici, dăruindu-le iconițe, iar educatoarelor și personalului auxiliar le-a oferit cărți de rugăciuni. 

Întâlnirea a fost totodată un prilej de dialog cu echipa educațională, subliniindu-se importanța misiunii formative a grădiniței și rolul ei în cadrul procesului de educație. 

Integrarea Grădiniței „Licurici” în structura Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae”, realizată începând din această toamnă în urma procesului de comasare a unităților de învățământ, marchează o etapă semnificativă în dezvoltarea instituției și în consolidarea ofertei educaționale cu specific ortodox din Zalău. 

Împreună cu primarul municipiului Zalău, Florin Florian, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a efectuat joi, 25 septembrie, o vizită la Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Tinerețe fără bătrânețe”, potrivit monitoruldesalaj.ro. 

Aflat pentru prima dată în mijlocul seniorilor din acest centru, Preasfințitul Părinte Benedict a fost întâmpinat cu căldură și emoție de către beneficiari. Cu acest prilej, le-a adresat gânduri de bine, binecuvântări și mulțumiri pentru primirea deosebită. 

Foto: Monitorul de Sălaj 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing