Protest al mai multor sindicate, în fața Prefecturii Mureș

Cele patru confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional: CNSLR Frăţia, Cartel Alfa, CSDR şi Meridian organizează mitinguri de protest în toată țara, împotriva măsurilor de austeritate adoptate de Guvern, dar şi faţă de cele propuse în pachetul al doilea de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar.

La Târgu Mureș, protestul a adunat câteva zeci de persoane în fața Prefecturii Mureș, membri ai mai multor sindicate din sistemul public și privat, care au cerut retragerea măsurilor restrictive și adoptarea unor soluții ferme pentru îmbunătățirea nivelului de trai. 

Președintele CNSLR Frăția Mureș, Călin Cociș. 

„Suntem aici cu sindicatele din toate sectoarele de activitate, educație, sănătate, administrație publică, chiar și din mediul privat și companii de stat, pentru a trage un semnal de alarmă și pentru a arăta că nu tăierile din salarii salvează sau rezolvă problema deficitului bugetar, ci mai mult decât atât, o poate agrava în timp. Diminuările de salarii sau înghețarea de salarii, scăderea puterii de cumpărare, anunțarea de concedieri în sectorul public vor fi măsuri care vor afecta bugetul statului și cetățenii.” 

Sindicaliștii din învățământ au cerut demisia ministrului Daniel David, care a inițiat comasarea claselor și creșterea normei didactice cu două ore. 

Detalii suplimentare aici: radiomures.ro 

Foto: Radio Romania Targu Mures 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing