Razie de amploare a polițiștilor pe raza comunei Sărmășag. Au fost aplicate amenzi a căror valoare totală a depășit 33.000 lei
În dimineața zilei de miercuri, 15 octombrie, între orele 06.00 și 12.00, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Sărmășag au desfășurat o amplă acțiune cu efective mărite, menită să prevină faptele antisociale și să crească gradul de siguranță rutieră în mediul rural.
Razia s-a derulat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), al polițiștilor rutieri din cadrul Serviciului Rutier Sălaj, al specialiștilor criminaliști, dar și al reprezentanților Registrului Auto Român (RAR) Sălaj.
Pe parcursul acțiunii, polițiștii au legitimat 252 de persoane și au oprit pentru control 170 de conducători auto, fiind efectuate testări cu aparatele etilotest și drugtest.
În urma verificărilor, oamenii legii au constatat mai multe abateri, aplicând 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 33.210 lei.
„Acțiunea cu efective mărite de la Sărmășag demonstrează că prezența poliției în teren are un efect direct în creșterea siguranței publice. Fiecare control, fiecare verificare înseamnă mai multă responsabilitate pe drumurile județului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.
Detalii suplimentare și video, aici: stiriledinsalaj.ro
Foto: Poliția Română (arhivă)
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ALARMA ÎN BISTRIȚA
07.10.2026
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII