Razii polițienești masive în localitățile din proximitatea municipiului Sighișoara

În data de 18 septembrie 2026, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică, Biroul pentru Protecția Animalelor, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Sighișoara și Secției de Poliție Rurală nr. 10 Sighișoara au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza localităților Nadeș, Țigmandru, Daneș și Seleuș.

Acțiunea a avut ca obiectiv prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională, creșterea gradului de siguranță rutieră, verificarea respectării legislației privind protecția animalelor, precum și prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic și economic.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate 3 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un autoturism, 3 telefoane mobile și un set de plăcuțe de înmatriculare.

A fost constatată o infracțiune de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, legitimate 168 de persoane și verificate 77 de autovehicule

Polițiștii rutieri au efectuat 35 de testări cu aparatul etilotest, fiind verificate persoane aflate în atenția poliției.

De asemenea, a fost pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii, persoana fiind depusă în Penitenciarul Târgu Mureș.

Totodată, au fost verificate 5 societăți comerciale, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale și dispusă confiscarea sumei de peste 1.000 lei, reprezentând bani nefiscalizați.

A fost verificată o unitate administrativ-teritorială (UAT) cu privire la respectarea prevederilor legale privind gestionarea câinilor fără stăpân, fiind aplicate 5 sancțiuni contravenționale, dintre care 4 în temeiul OUG nr. 55/2002 și una în temeiul OUG nr. 155/2001, în valoare totală de 3.000 de lei.

În cadrul acțiunii, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.400 de lei, în temeiul OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și încă o sancțiune în temeiul Legii nr. 132/2017, în valoare de 2.000 de lei.

Polițiștii au reținut 2 permise de conducere, dintre care unul pentru depășire neregulamentară și unul pentru neoprirea la semnalul regulamentar al polițistului, fiind retrase 2 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare.

În urma verificărilor efectuate în domeniul silvic, a fost confiscată cantitatea de 11 mc de material lemnos, în valoare de aproximativ 2.300 de lei.

La acțiune au mai participat luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș, precum și reprezentanți ai Ocolului Silvic Sighișoara.

Polițiștii mureșeni vor continua activitățile pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru verificarea respectării legislației în domeniile de competență.

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing