Remember Cornel Udrea

Pentru Cornel, Radio Cluj a fost mai mult decât un loc de muncă – a fost o adevărată familie. De acolo intra în casele noastre cu firesc și căldură, făcându-ne zilele mai bune. Și totuși, uneori, parcă nici cei din jurul său nu realizau pe deplin valoarea pe care o aveau atât de aproape. Despărțirea de radio l-a durut profund, mai ales când a văzut cum ceea ce construise cu pasiune începea să se clatine. Dar, în felul nostru românesc, ne obișnuim cu toate…

Dincolo de radio, Cornel Udrea a rămas un spirit viu al culturii române – un autor iubit în întreaga țară. Opera sa – satiră, teatru, umor fin și replici memorabile – era așteptată și apreciată în toate colțurile României. Vorbeam des la telefon, iar la finalul fiecărei conversații nu lipsea niciodată replica lui devenită ritual: „Stai să-ți spun două noi…”. Erau momente care luminau ziua, care îți dădeau încredere și îți aminteau că, dincolo de toate, scrisul, umorul și satira rămân armele noastre cele mai puternice.

A fost alături de mine atunci când am pus bazele Teatrului de Proiecte din Bistrița și când am început organizarea Festivalului Național, devenit apoi internațional, de teatru „Festivalul de Teatru Liviu Rebreanu”. Într-un oraș fără teatru, am reușit împreună să construim, an de an, o veritabilă capitală a scenei, aducând în fața publicului actori mari, regizori, scenografi și spectacole de prestigiu.

Cornel era mereu prezent, iar fiecare ediție aducea cu sine o surpriză. Îmi amintesc cum, într-un an, mi-a spus cu entuziasm: „Dorel, anul ăsta facem o expoziție de radiouri!”. Și a făcut-o – o expoziție inedită, pe care a legat-o cu inteligență și sensibilitate de universul teatrului.

Nu pot uita nici prietenia sa cu marele actor Florin Piersic, prietenie care ne-a adus și nouă o apropiere specială. „Măi, tu știi ce fac copiii ăștia aici, la Bistrița? Trebuie să vii să vezi și să-i ajuți”, îi spunea Cornel. Și Florin Piersic a venit… și a rămas, prin Cornel, un prieten al Bistriței.

Cornel Udrea a făcut enorm pentru cultura românească. Am avut bucuria să-l văd fericit la aniversarea radioului său drag – un moment care, fără să știm, avea să fie printre ultimele. Finalul a fost discret, dar amintirea lui rămâne puternică.

A rămas un mare prieten. Un spirit viu. O conștiință.

Și, mai presus de toate, un nume pe care nu avem voie să-l uităm niciodată.