REVISTA „CONEXIUNI” – 21 de ani de cultură, atitudine și continuitate
În urmă cu două decenii, din dorința sinceră de a oferi municipiului Bistrița o tribună culturală demnă de istoria și vibrația sa artistică, un grup de scriitori bistrițeni am hotărât să punem bazele unei reviste culturale care să reflecte viața spirituală a vechiului burg. A fost un început timid, dar hotărât, construit pe entuziasm, solidaritate și credința că Bistrița merită o publicație care să îi consemneze valorile.
Primele numere ale revistei „Conexiuni” au adunat în paginile lor cronici de eveniment, recenzii, interviuri și reflecții asupra manifestărilor culturale locale. Treptat, revista a crescut – atât ca număr de pagini, cât și ca diversitate tematică și număr de colaboratori. Bogat ilustrată, atent redactată, „Conexiuni” a început să stârnească interes, dar și inevitabile invidii, semn că demersul devenea vizibil și relevant.
Extinderea activității redacționale dincolo de granițele orașului a fost un pas firesc. Participările la manifestări internaționale, prezența formațiilor bistrițene pe scene din afara țării și ecoul acestor evenimente în paginile revistei au consolidat statutul publicației. Cultura locală era pusă în dialog cu lumea, iar titlul revistei – „Conexiuni” – devenea o definiție în sine: conexiuni între arte, între generații, între spații culturale, între tradiție și modernitate.
Bogăția materialelor din literatură, muzică, dans, arte plastice și patrimoniu a determinat, la un moment dat, apariția unei publicații distincte: „Conexiuni Literare”, dedicată în mod special vieții literare și activităților susținute de Societatea Scriitorilor Bistrițeni – Conexiuni. Schimburile literare interne și internaționale, lansările de carte, întâlnirile cu autori și participările la festivaluri au fost consemnate cu rigoare și pasiune.
Consistența și seriozitatea demersului au dus la aprobarea apariției revistei sub egida Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, uniuni de mare prestigiu, din care fac parte atât membrii actualei redacții, cât și cei care au pus temelia „Conexiunilor”.
De-a lungul anilor, revista a trecut prin etape diferite, marcate adesea de constrângeri financiare și de provocările inerente unui demers independent. Important este însă că nu am cedat. „Conexiuni” a mers mai departe, fidelă misiunii sale: reflectarea vieții culturale interne și internaționale, dar și asumarea unui rol critic – acela de a demasca impostura și derapajele care, din păcate, s-au infiltrat și în sfera culturii.
Astăzi, la numărul 58, după 21 de ani de existență, „Conexiuni” rămâne un mănunchi viu de idei, atitudini și valori. Paginile sale sunt dedicate celor care încă mai cred în frumusețea literaturii, în eleganța dansului, în valoarea costumului popular, în ritmul muzicii și în forța expresivă a culorilor plastice.
Revista continuă începuturile sale cu aceeași credință: că o comunitate se definește prin cultură, iar cultura se apără prin consecvență, demnitate și adevăr. „Conexiuni” nu este doar o publicație, ci o punte între oameni și arte, între trecut și prezent, între local și universal – o construcție ajunsă la maturitate, care sperăm să răspundă pe deplin exigențelor cititorilor noștri.
CELE MAI CITITE ȘTIRI
Jumătăți de întrebări
19.02.2026
ULTIMELE COMENTARII
samara
26.01.2026"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a casino /...
la articolul Concert cu trupa 7 Pași la Rockwave Tavern din Baia Mare
samara
23.01.2026"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a casino /...
la articolul Concert cu trupa 7 Pași la Rockwave Tavern din Baia Mare
samara
24.12.2025"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a gamblin...
la articolul Bilanț îngrijorător al intervențiilor polițiștilor sălăjeni în primele 10 luni ale anului
Szász Csongor Zoltán
11.12.2025Eu caut loc de munca ca manipulant marfa sau receptie marfa sau care prea comenzi pe onileni
la articolul 1.440 de joburi disponibile în Mureș! Șoferii și manipulanții, cei mai căutați
COMENTARII