RODICA FERCANA-CRONICARUL DESTINELOR INCERCATE DE ISTORIE

Aceeași preocupare o regăsim și în romanul „Drumul osândei”, publicat la aceeași editură și prefațat de Dorin Radu Barna. Volumul ne întoarce în anii Primului Război Mondial, când tinerii ardeleni erau smulși din liniștea satelor și trimiși pe fronturile unei istorii care nu le aparținea.

Personajul principal, Dumitru Roman, cunoscut de cei apropiați drept Titu, ajunge pe frontul din Galiția, unde este rănit și luat prizonier de armata rusă. Din acel moment începe o călătorie prin suferință, un drum al răbdării și al speranței, pe care autoarea îl urmărește cu sensibilitate și atenție pentru detaliul uman.

Anii de captivitate se scurg greu, iar libertatea nu înseamnă sfârșitul încercărilor. Eliberat împreună cu alți patru camarazi, Titu pornește spre casă, într-o călătorie de mii de kilometri. Foamea, frigul, bolile, umilințele și nesiguranța fiecărei zile transformă întoarcerea într-o adevărată epopee a supraviețuirii.

Rodica Fercana surprinde cu finețe omul aflat la limita puterilor sale, obligat să accepte orice muncă și orice sacrificiu pentru a mai face un pas către locul pe care îl numește „acasă”. În paginile cărții, drumul fizic devine și un drum interior, o căutare a identității și a rădăcinilor.

Iar când eroul se întoarce în satul natal, cititorul descoperă una dintre cele mai luminoase teme ale autoarei: dragostea neclintită a țăranului român pentru pământul său, pentru familie, pentru credință și pentru tradițiile care îi dau sens existenței. Documentarea istorică și geografică atentă completează valoarea literară a romanului, oferindu-i autenticitate și consistență.

Dar Rodica Fercana nu este doar prozatoare. În versurile sale pulsează aceeași iubire pentru istorie, pentru neam și pentru locurile natale. Volumul „Poezii patriotice” (Editura Solon, 2025) reunește evocări dedicate marilor personalități ale culturii române, de la Coșbuc și Rebreanu până la eroii anonimi ai satului românesc. Printre paginile sale răsună ecoul Telciului natal și al Năsăudului, iar chipurile părinților dragi veghează discret asupra unei poezii sincere și luminoase.

Într-un registru diferit se înscrie volumul „Logodnicul pierdut” (Editura George Coșbuc, 2025), o carte în care memoria și regretul se împletesc cu reflecția asupra destinului. Autoarea privește spre anii tinereții cu melancolia celui care înțelege că timpul nu poate fi întors, dar poate fi retrăit prin puterea amintirii.

Mărturisirea sa — „La Poarta Tinereții m-aș opri…” — devine cheia de lectură a unei cărți despre alegeri, despre întâlniri ratate și despre acele răscruci care schimbă tăcut cursul unei vieți.

Aceeași sinceritate a trăirii se regăsește și în volumul „Lupta vieții”, unde experiența personală este transfigurată literar. Rodica Fercana evită cu eleganță excesul sentimental și preferă adevărul emoției simple, construite firesc, din întâmplări, amintiri și reflecții.

Poate tocmai de aceea cărțile sale găsesc atât de ușor drumul spre sufletul cititorului. Ele nu caută efecte spectaculoase și nici artificii literare inutile. În schimb, oferă autenticitate, respect pentru adevărul istoric și încredere în valorile care au ținut de veacuri comunitățile românești unite.

Premiile, diplomele și aprecierile primite în țară și peste hotare confirmă valoarea unei scriitoare care și-a construit opera cu răbdare și seriozitate. Dincolo însă de orice distincție, adevărata recunoaștere rămâne aceea a cititorilor care se regăsesc în paginile sale și care descoperă, prin fiecare carte, că marile povești se nasc adesea din viețile oamenilor obișnuiți.