Salvamont Mureș salvează vieți cu doar 20 % din personalul necesar

Salvamont-Salvaspeo Mureș are doar 15 angajați și ar fi nevoie de tot atâția pentru a se ajunge la 50% din necesar. Situația e aceeași la nivel național.

În ciuda acestui deficit de personal, capacitatea de răspuns la intervenții e de 100% și se realizează cu voluntari, a precizat pentru Radio Tg.Mureș șeful serviciului, Kovacs Robert: 

„În prezent, Salvamont Mureș are 15 angajați și, ca să ajungem măcar la un 50% din capacitatea operațională, ar trebui angajați încă minim tot atâția salvatori montani. Ar fi un pas important ca să putem intra în legalitate. Asta înseamnă că, după o muncă de 24 de ore, personalul Salvamont poate primi aceea zi liberă, conform codului muncii. În județul Mureș, în momentul de față, sunt încă 20 de salvatori montani atestați voluntari. Ei intervin mai mult în weekend-uri.” 

Kovacs Robert susține că problema nu e la angajator, în speță Consiliul Județean Mureș, care ar fi dispus să mai angajeze oameni, dar nu există fonduri, situație întâlnită la nivel național. 

Vicepremierul Tánczos Barna a atenționat recent într-o postare pe o rețea de socializare că salvatorii montani au un grad de acoperire a capacității operaționale de doar 17%, fiind nevoie de încă 300 de oameni. 

Foto: Facebook/ Salvamont Salvaspeo Mures 

COMENTARII

CELE MAI CITITE ȘTIRI

ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing