Sancțiuni aplicate de polițiștii mureșeni pentru șoferii vinovați de încălcarea legislației rutiere
Polițiștii Serviciului Rutier Mureș au aplicat, la data de 18 ianuarie 2025, 118 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 83.000 de lei, față de cei care au încălcat normele rutiere.
La data de 18 ianuarie 2025, polițiștii Serviciului Rutier Mureș, în colaborare cu Serviciul Rutier Harghita, au acționat pentru creșterea siguranței rutiere, pe DN 15, între Târgu Mureș și limita de județ cu Harghita, fiind utilizate radare în sistem cascada.
Astfel, polițiștii mureșeni au aplicat 118 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 83.000 de lei, dintre care 88 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar restul pentru alte abateri.
Au mai fost reținuțe 7 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.
Exemplu semnificativ
Un bărbat, de 43 de ani, din județul Neamț, a condus un ansamblu de vehicule cu viteza de 76 de km la oră în localitate, iar la controlul efectuat, s-a constatat că acesta utiliza o altă cartelă tahografică decât cea emisă pe numele său și nu utiliza centura de siguranță, fiind sancționat cu amendă în cuantum de peste 11.800 de lei și, totodată, s-a dispus confiscarea cartelei tahografice utilizate nelegal.
În cadrul unei alte acțiuni organizate tot de Serviciul Rutier Mureș la data de 18 ianaurie 2025, în contextul dinamicii accidentelor rutiere soldate cu victime pe fondul nerespectării vitezei, polițiștii din cadrul Secției 14 Ghindari au oprit în trafic, pe DC 62, în localitatea Filitelnic, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare 0.67 mg/l, fiind condus la o unitate medicală, în vederea recoltării probelor biologice.
Totodată, în urma verificărilor în bazele de date, s-a stabilit că nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de pe vehicule.
De asemenea, s-a mai constatat faptul că ITP-ul este expirat și că nu deține poliță RCA.
Fața de șoferul în cauză, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările continuă.
Recomandările polițiștilor mureșeni:
- Respectați limitele legale de viteză:
Conducătorii auto sunt îndemnați să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte limitele legale, în special în localități și zone cu risc ridicat de accidente;
- Evitați consumul de alcool sau alte substanțe interzise:
Nu vă urcați la volan după ce ați consumat alcool sau substanțe care pot afecta capacitatea de a conduce. Aceste comportamente pun în pericol atât propria viață, cât și a celorlalți participanți la trafic;
- Utilizați centura de siguranță:
Atât conducătorii auto, cât și pasagerii sunt obligați să poarte centura de siguranță, indiferent de distanța parcursă sau de poziția pe banchetă;
- Verificați documentele autovehiculului:
Asigurați-vă că autovehiculul are inspecția tehnică periodică (ITP) valabilă și polița RCA în vigoare, pentru a evita sancțiunile aplicabile atunci când sunt constatate astfel de nereguli;
- Nu conduceți fără permis:
Atragem din nou atenția asupra faptului că, în conformitate cu modificările legislației rutiere din anul 2023, conducătorul auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei;
- Adaptați-vă stilul de condus la condițiile de drum:
În condiții meteo nefavorabile, reduceți viteza, păstrați o distanță sigură față de vehiculul din față și folosiți luminile corespunzătoare;
- Fiți vigilenți la pietoni și bicicliști:
Conducătorii auto trebuie să acorde prioritate pietonilor și bicicliștilor, respectând toate regulile de prioritate și acordând atenție sporită în zonele aglomerate.
Astfel de acțiuni continuă, pentru a descuraja încălcarea legislației rutiere și a proteja viețile participanților la trafic.
Foto: IPJ Mureș
CELE MAI CITITE ȘTIRI
FOTBALUL, POLITICA ȘI ANTRENORII (Pamflet)
25.04.2026
ULTIMELE COMENTARII
Viviana Axinte
17.04.2026Da am văzut modalitatea tinerilor de a asculta orice reproducere video, "pe repede înainte". Probabil și pentru faptul că sunt bombardați de informații și asta e modalitatea lor de a face selecția informației.
la articolul NU JUCĂM CU CĂRȚILE PE MASĂ
Ioan Godja
15.04.2026Un text care pune pe gânduri și surprinde o realitate tot mai vizibilă. Cultura ar trebui să fie pulsul unei comunități, nu doar o prezență în bugete. Oare doar Bistrița se află în această situație? Mă tem că nu… Din păcate, nu este singură — sunt tot mai m...
la articolul 15 Aprilie – Ziua Mondială a Artei
Florian Cosoiu
13.04.2026Un sincer BRAVO!
la articolul IGF – O Uniune Mondială de Folclor implicată în viața contemporană
samara
26.01.2026"Greetings, We would like to inquire about the possibility of advertising through a hosted article on your website transilvaniajurnal.ro. The content of the article will be tailored to align with the theme of your site and will feature a hyperlink leading to a casino /...
la articolul Concert cu trupa 7 Pași la Rockwave Tavern din Baia Mare
COMENTARII