Ședință de lucru privind implementarea Centrelor Sociale Integrate (CSI 2000) în comunele județului Sălaj

La Instituția Prefectului – Județul Sălaj, a avut loc astăzi o ședință de lucru dedicată evaluării stadiului proiectului privind înființarea Centrelor Sociale Integrate (CSI 2000) în comunele care au accesat fonduri europene în acest scop.

Proiectul, coordonat de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Sălaj, împreună cu CJRAE Sălaj, DSP Sălaj și a primăriilor unităților administrativ-teritoriale implicate, reprezintă cel mai amplu demers social derulat în județ după Revoluție, având ca obiectiv sprijinirea persoanelor și familiilor aflate în situații de vulnerabilitate. 

În cadrul întâlnirii au fost analizate progresele realizate, s-au identificat dificultățile întâmpinate în procesul de implementare și au fost identificate soluții pentru accelerarea etapelor următoare. 

Instituția Prefectului – Județul Sălaj va continua să sprijine acest proiect important, considerând că problemele sociale reale din comunități pot fi abordate eficient prin utilizarea fondurilor europene. 

Foto: Facebook/ Instituția Prefectului Judeţul Sălaj 

COMENTARII


CELE MAI CITITE ȘTIRI


ULTIMELE COMENTARII

Iosif Boilă

02.09.2026

La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Pop Marius Nicolae

02.09.2026

Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...

ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA

Purghel Lidia

30.07.2026

Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.

Al cui este Regele Mihai?

Dr.Pop Marius Nicolae

30.07.2026

Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop

Al cui este Regele Mihai?

Acest site folosește cookies

Alegeți care tipuri de cookies să fie utilizate; site-ul folosește cookies pentru a examina traficul și activitățile utilizatorilor de pe acest web-site, pentru marketing și pentru a oferi funcționalitate de tip social media. Citește mai multe despre cookie-uri

Necesare
Funcționalitate
Analiză
Marketing