Senzațional! David Popovici câștigă a doua sa medalie de aur la Singapore, performanţă cu care va rămâne unic în istoria natației mondiale
Triumfând și în proba de 100 liber, David Popovici a stabilit o performanţă unică, devenind pentru a doua oară dublu campion mondial la 100 şi 200 liber, la aceeași ediție a Campionatului Mondial de Natație. În această finală, David a stabilit și un nou record al competiției.
Singurul înotător care mai reuşise o astfel de dublă, la ediţia din 1973 a Campionatului Mondial, era americanul Jim Montgomery, acum în vârstă de 70 de ani.
„Cu siguranţă ştie că va fi şi mai rapid în viitor. Este un tânăr foarte inteligent. Cu siguranţă va fi mai puternic din punct de vedere fizic, aşa a fost şi cazul meu, la 21 de ani înotam cu o secundă şi jumătate mai rapid decât am făcut-o la 18-19 ani. I-am oferit multe sfaturi, îl aşteaptă provocări mari şi sunt convins că el va da 110% din tot ce poate, atât la antrenamente, cât şi în competiţii”, spunea Montgomery în 2022, când Popovici reuşea prima sa „dublă”, egalând performanța americanului.
După victoriile reușite în probele de 100 şi 200 liber la Campionatele Mondiale Singapore 2025, David Popovici se va întoarce în ţară. Iniţial el era înscris şi în proba de 50 liber, dar timpii din acea cursă nu îl recomandau drept pretendent pentru o medalie.
În consecinţă, extrem de obosit după cursele din Singapore, marele nostru campion a anunţat încă de miercuri, 30 iulie, că nu va participa în cea mai scurtă probă din înotul mondial.
Detalii suplimentare despre recordurile stabilite de David Popovic, aici: eurosport.ro
Foto: Captură Youtube/TVR
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII