Sindicatul Europol cere schimbarea șefilor de la IPJ-urile implicate în cazul Gânj
Motivul este gestionarea defectuoasă a cazului Emil Gânj, suspectul crimei din Miheșu de Câmpie, jud. Mureș. Din perspectiva Sindicatului Europol, incursiunile în teren ale polițiștilor pentru prinderea criminalului fugar sunt ineficiente, consumă resurse de sute de mii de euro și sunt reflectate mediatic subiectiv.
Președintele sindicatului Europol, Cosmin Andreica subliniază că, în mod clar, teritoriul nu este dominat de forțele de ordine și că șefii de la IGP au lăsat comunicarea pe seama inspectoratelor județene. Liderul sindical cere schimbarea șefilor IPJ unde se efectuează căutări pentrru prinderea infractorului:
„Această strategie de comunicare a avut la bază faptul că vor fi prezenți șefii Inspectoratul General al Poliției Române la Mureș și probabil că în decurs de 48-72 de ore vor reuși să-l prindă și vor defila cu acest rezultat. Din păcate, această strategie a avut strict un scop de PR care acum se întoarce împotriva instituției. Cineva trebuie să răspundă pentru acest lucru!
Pe parcurs ce au constatat că nu au pistele cele mai bune pentru prinderea autorului, cei de la București încet-încet s-au descotorosit de comunicare și au lăsat în sarcina purtătorilor de cuvânt de la nivelul IPJ-urilor unde s-au mai făcut căutări. La acest moment, nu vedem nicio soluție pe care să o adopte cei care conduc aceste căutări, lucru care ar determina o decizie de a-i schimba din funcție pe acești șefi, la Mureș, Bistrița, Oradea.”
Cosmin Andreica consideră nefiresc faptul ca sindicatul să asigure mâncarea polițiștilor implicați în căutarea infractorului și spune că în mod normal, prima preocupare a instituției ar fi fost protejarea oamenilor din teren și nu protejarea cu orice preț a imaginii publice a Poliției.
Detalii suplimentare aici: radiomures.ro.
Foto: EUROPOL
CELE MAI CITITE ȘTIRI
ULTIMELE COMENTARII
Iosif Boilă
02.09.2026La situația în care s-a ajuns, nu se mai poate conta pe o dezbatere normală, pertinentă, pe istoria-avantajele- integrarea în lumea națiunilor inteligente… Așa că o cale firească ar putea fi proclamarea revenirii la situația dinainte de ocuparea țării prin forța a...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Pop Marius Nicolae
02.09.2026Deocamdată, avem Custode al Coroanei in persoana Alteței Sale PrincipesaMargateta! Și îl avem pe Alteța Sa Principele Nicolae, ambasador al Via Transilvanica! Rămăne doar ca acest popor greu încercat în ultimii 78 de ani de republicanism ineficient, sa-și dorească să...
la articolul ȚARA CARE ȘI-A PIERDUT COROANA
Purghel Lidia
30.07.2026Voi merge în parc să verific. Nu înțeleg ce tip de cetățean al urbei Bistrița poate avea o asemenea atitudine Lipsa de cultură, de informare , ar putea genera astfel de atitudini.
la articolul Al cui este Regele Mihai?
Dr.Pop Marius Nicolae
30.07.2026Mulțumim pentru atenționare! Este perioada concediilor și nu am fost prin Parc de cătva timp! Am anunțat pe cine trebuie și sperăm la o remediere rapidă! De multe ori s-a intămplat.......Asta e! Greu cu...educația! In numele Clubului Monarhiștilor Bistriteni, MNPop
la articolul Al cui este Regele Mihai?
COMENTARII